Națiunea care se stinge. De ce nu mai fac românii copii

Publicat: 06 06. 2014, 09:37
Actualizat: 29 07. 2014, 17:12

Coiful din coajă de pepene, labirintul din sfori, mantiile din cearșafuri pe care tatăl și fiul le poartă la supermarket, propulsorul confecționat din peturi argintate, textile și curele sunt parte din moștenirea amintirilor fără de preț care-l fac pe un om bogat chiar și atunci când nu are un leu în buzunar și luminos până și în cea mai neagră perioadă a existenței sale. Ca și dragostea, astfel de mici idei bune nu costă nimic.

Dar când să tragi aer în piept, pregătindu-te să comanzi o mie, din primul foc, te trezești de multe ori cu buzele țuguiate, numărând una, maximum – două, care ar putea amuza un prichindel. Ca să-ți stea mintea la joacă ai avea nevoie de puțină relaxare, iar ca să te relaxezi ai avea nevoie de puțin timp să respiri. Iar ție tocmai timpul acela îți lipsește. N-ai vreme, nu acum, și poza aceea frumoasă nu face, uneori, decât să te întristeze.

Dincolo de stereotipul românului leneș, populația activă și plătitoare de taxe a României muncește extrem de mult. Suntem printre țările care au cea mai lungă săptămână de lucru din Europa, iar pe deasupra suntem dispuși, nu de puține ori, la concesii serioase legate de orele suplimentare, de munca în weekenduri sau în timpul sărbătorilor legale.

Paradoxal, tot noi avem, alături de bulgari, cele mai mici salarii din Uniunea Europeană, ceea ce înseamnă că din banii pe care îi câștigăm nu putem cumpăra mare lucru și, în orice caz, nu ore pe care să le dăruim copiilor noștri. Puțini sunt cei care își pot permite să dăruiască o sâmbătă întreagă copilului, pentru că o menajeră s-a ocupat deja de curățenie sau cumpărături. Puțini sunt cei care pot pune suficienți bani deoparte cât să îi asigure o educație cu adevărat de calitate, accesul la servicii medicale decente, excursii și experiențe care să îi îmbogățească viața și să îi lărgească orizontul. Fiindcă cei mai mulți dintre părinți de abia țin pasul cu mâncarea, hainele, rechizitele și câteva bunuri de strictă necesitate.

Un studiu publicat joi de organizația Salvați Copiii arată că 64% dintre părinți au venituri cât să acopere, cel mult, strictul necesar. Aproape jumătate dintre părinții care au luat parte la studiul Salvați Copiii au spus că s-a întâmplat să rămână fără bani pentru a cumpăra alimentele de bază, 82 la sută că li s-a întâmplat să rămână fără bani pentru cheltuielile zilnice, 70 la sută au recunoscut că au fost momente în care nu le-au putut oferi copiilor bunurile de care aveau neapărată nevoie, iar 76 la sută nu le pot lua alte lucruri pe care aceștia și le doresc. 

Datele prezentate de Institutul Național de Statistică au arătat că anul 2013 a fost pentru România cel mai prost an de după cel de-Al Doilea Război Mondial în ceea ce privește natalitatea. Numărul copiilor care au venit pe lume anul trecut este mai mic de 180.000 ceea ce i-a făcut pe mulți să spună, pe bună dreptate, că România este o țară care îmbătrânește și se stinge. Nu suntem singurul stat european în care există această tendință, generată peste tot de creșterea vârstei la care tinerii se căsătoresc sau accentul pus pe carieră.

Însă în timp ce vecinii noștri europeni sunt amenințați cu dipariția în zeci, poate sute de ani, noi românii ne stingem văzând cu ochii, sub povara grijii față de mâine, chiar aici și acum.