„Nu voi muri ca un trădător!”. Orientul Mijlociu, după Abbas

Publicat: 11 03. 2018, 21:40

Cel mai comod interlocutor al israelienilor – e din ce în ce mai șubred, iar pericolul de-i succeda un lider palestinian mai puțin moderat se conturează amenințător.

Evenimentele care s-au succedat fulgerător din 6 decembrie, de la decizia-dictat a președintelui Trump de a muta ambasada Statelor Unite la Ierusalim (pe un teren considerat de Organizația Națiunile Unite ca parte a teritoriului ocupat de israelieni), poziția ambiguă a statelor arabe din zonă, l-au copleșit pe octogenarul care, din 2009, și-a asigurat conducerea pe viață în Ramallah.  

Ultima știre despre Abu Mazen („tatăl lui Mazen”, primul său fiu, numele arab, kunyah, al lui  Mahmud Abbas) datează de acum o săptămână, când s-a desfășurat Congresul Consiliului Revoluționar al Fatah (acronimul arab al partidului Mișcarea Mișcarea de Eliberare Națională a Palestinei). Forumul politic și-a reafirmat sprijinul pentru liderul său și a cerut întrunirea cât mai curând posibil a Parlamentului, Consiliul Național Palestinian, organul legislativ al Organizației pentru Eliberarea Palestinei, cel care formulează politici și programe, pentru a reconfirma legitimitatea Organizației pentru Eliberarea Palestinei ca unic reprezentant al poporului palestinian. Urmașul lui Yasser Arafat face toate aceste demersuri ca să-și consolideze poziția la negocierile de pace care urmează, pentru demararea cărora a pus condiția ca America să se retragă din rolul de moderator.

La finalul congresului, Abbas le-a declarat celor prezenți pe un ton testamentar: „Am spus și o repet – nu voi muri ca un trădător! America poate anunța

În a doua parte a lunii februarie, octogenarul lider palestinian a fost internat la spitalul vedetelor politice, Johns Hopkins din Baltimore, pentru ceea ce consilierii săi au declarat că a fost un control de rutină. Graba cu care convoacă acum Consiliul Național (mereu cu un ochi îngrijorat spre Hamas-ul din Gaza) e și pentru a securiza poziția celui pe care l-a desemnat succesor,  Mahmud al-Alul.

Fost guvernator în Nablus, al-Alul e prim vicepreședintele Fatah (funcție inventată de Abbas pentru el), are 68 de ani și o experiență din tinerețe în pușcăriile israeliene. Nu posedă notorietatea unui Marwan Barghuti (tatăl intifadelor, încă în pușcărie) sau a unui Muhammad Dahlan. Acesta din urmă, stabilit deocamdată în Emiratele Arabe Unite, personaj tenebros, cu o rețea de conexiuni în regiune, e un vechi inamic al lui Abbas. Din ziua în care președintele Autorității Palestiniene va dispărea, Dahlan va fi aruncat de sponsorii săi (între care cel mai important – Arabia Saudită) în lupta pentru putere, moment în care succesorului desemnat al lui Abbas va fi greu să-i reziste.

… În Orientul Mijlociu de după Abbas, pojghița fragilă a echilibrul puterii va crăpa, iar apa adâncă și întunecată de dedesubt s-ar putea să-i înghită pe palestinieni.