O achitare care dă frisoane tuturor
Nu mai înțeleg mare lucru. Ori judecătorii s-au relaxat, odată scăpați de ochiul vigilent al statului paralel și dau achitări pe bandă rulantă, ori elemente din incriminatul stat paralel au sărit calul, procedeu absolut nepermis într-o democrație consolidată, cu consecința imediată a decredibilizării actului de justiție.
Sigur că mă raportez, în cazul de față, la achitarea lui Călin Popescu Tăriceanu în dosarul cu privire la „mărturia mincinoasă și favorizarea făptuitorului”, instrumentat de DNA Brașov.
Dar nu, neapărat, despre Tăriceanu este vorba, în principal, aici, cât despre ceea ce tinde să devină o anomalie de drept.
Câtă vreme achitările pronunțate de instanțele de judecată devin „normalitate”, prin procentul lor tot mai mare, înregistrat, mai ales, în cazuri de notorietate publică, revin și spun că nu putem avea de-a face decât cu una din cele două situații arătate mai sus.
Am mai scris aici, indiferent de reacții, că nu mi se pare aberant și neconstituțional, ca procurorul căzut în greșeală repetată să răspundă de faptele sale în această viață – conform unei legi a răspunderii magistraților – și nu la calendele grecești.
Nu cred că va fi vreun procuror adevărat intimidat sau amenințat din această perspectivă, câtă vreme își face corect și cinstit meseria, așa cum scrie la carte: fără a adăuga la lege prin diverse protocoale, mai mult sau mai puțin oculte, mai mult sau mai puțin legale.
Pentru că, dacă n-ar fi exact așa, nici medicul n-ar mai putea opera de frica legii malpraxisului medical.
Sigur, vorbim astăzi de o achitare în primă instanță, rămânând pâine de mâncat până la achitarea definitivă. Dar dacă va fi pronunțată și aceea?!
Vorba Olguței Vasilescu, care dovedește mai multă pricepere la avocatura din oficiu, decât la instaurarea ordinii în sistemul de pensii și salarii: „Cine plătește pentru toată perioada în care a fost demonizat, decredibilizat, târât prin procese? Deocamdată, nimeni!”.
Revin și spun: plecând de la situația concretă a liderului ALDE, nu vorbim aici, totuși, exclusiv, de Tăriceanu, ci de toți cei despre care se va dovedi – dacă se va dovedi – prin sentințele instanței, că au trăit, ani de zile, în condiții de neinvidiat, fără a fi găsiți, până la urmă, vinovați.
Discuția pe temă este necesară, nu pentru că în atare situație se regăsesc Tăriceanu, Orban, Ponta, Șova – față de care, recunosc, nu nutresc simpatii extreme, din pricini cunoscute – ci pentru a încerca să înțelegem, cinstit, ce ar putea determina apariția unui număr atât de mare, procentual, de achitări (ca să nu spunem de „achitarea majorității greilor din politica românească, trimiși în judecată de procurori): au cedat judecătorii în fața politicului?! Cedaseră procurorii, fără drept de apel, în fața comandamentelor statului paralel? Care, dintre ele?!
Mă îndoiesc, însă, că judecătorii de astăzi ar fi luat ușor dosare întocmite „beton” de procurori, acționând, astfel, împotriva legii.
Aceasta e credința mea, pentru că, altfel, ar trebui să admitem că trăim în deplin „Absurdistan”.
P.S. Mai am o întrebare, politică. Dacă Dragnea nu va fi achitat, la rândul său, va candida Călin Popescu Tăriceanu pentru Cotroceni?! Din partea cui – din partea coaliției de guvernare, din partea ALDE, din partea noului PNL?!