Panama Papers: parțial global

De câteva zile, primim texte prelucrate din mormanul de informații, cu povești din Paradis: de la violoncelistul care cântă la urechea lui Putin pe miliarde, până la Jackie Chan.

Unii au și lipit pe Panama Papers eticheta „corupția globală”. Dacă politicienii își pot da mâna sub această sintagmă, limpede fiind că nu și-au ascuns în Paradis banii din leafă, oamenii de afaceri numesc asta „optimizare fiscală” – de ce să plătești taxe mari, când poți plăti taxe mai mici, dacă sistemul financiar global îți permite. S-au mai oploșit în Paradis și firmele fantomă, finanțatoarele tuturor tipurilor de criminalitate și trafic.

Din ce ne-a fost servit până acum, pare că America vrea să dea o lecție lumii. În fine, unei anumite părți a lumii. (Există și nume de cetățeni americani în scripte, dar veți observa că majoritatea sunt fie condamnați, fie sub supraveghere, cunoscuți băieți răi, ca și cetățenii israelieni invocați).

Nu cred în povestea cu amanta înșelată care sună la Süddeutsche Zeitung și-i întreabă pe jurnaliști dacă nu vor niște documente-bombă cu secretele murdare ale „Mossack Fonseca”.  Cred că Statele Unite nu doar că îi ține din scurt pe panamezi, dar dacă își pune mintea NSA (National Security Agency) e de un trilion de ori mai iscusită decât o amantă înșelată. Dar nu merg nici până acolo cu nebunia încât să îmi închipui că Panama Papers e un război Soros- Rothschild.

Observ că acest spectacol al dezvăluirilor nu e deloc global, ci mai degrabă parțial global.

Și știu cui folosesc, deocamdată, dezvăluirile: propagandei anti-sistem, de la UKIP la Daesh.