Papa, în fața tunurilor cu apă de la Hamburg
Marea atracție a acestui summit: prima întâlnire față către față dintre președinții Trump și Putin. Tocmai s-a încheiat, după două ore și douăzeci de minute (se preconiza să nu dureze mai mult de patruzeci de minute). Cei doi lideri, i-au avut alături pe miniștrii lor de Externe – avantaj Putin, care se cunoaște cu Tillerson de pe vremea când acesta era șef al Exxon și căuta să intre în grațiile Kremlinului. Avantaj Putin, oricum: e de 17 ani la putere, ultraversat, nărăvit în rele și având alături un redubtabil diplomat, pe Lavrov. Interlocutorul său, Donald J. Trump, e un ageamiu intrepid, având alături un novice în diplomație. Două ore și jumătate (un record pentru atenția limitată a președintelui SUA), în care puteau să discute orice, despre Korea de Nord, despre criza din Golf, despre problematica siriană, despre Ucraina, chiar și despre influențarea voturilor la prezidențialele din Statele Unite (deși mă îndoiesc).
Un alt lider important al lumii globale, care nu face parte dintre cei 20 de reprezentanți ai celor mai bogate țări din lume, i-a scris o epistolă gazdei summitului, doamna cancelar Merkel. Ideile și inițiativele îl plasează pe Suveranul Pontif mai degrabă pe străzile Hamburgului, în fața tunurilor cu apă, alături de protestatari.
Ce le cere, între altele, celor 20 incorigibilul idealist din Cetatea Vaticanului: „În inimile și mințile guvernanților, în fiecare dintre fazele realizării măsurilor politice este nevoie să se dea prioritate absolută săracilor, refugiaților, suferinzilor, celor evacuați și celor excluși, fără deosebire de națiune, rasă, religie sau cultură, și să se respingă conflictele armate. În acest moment, nu pot să nu adresez șefilor de stat și de guvern din G20, precum și întregii comunități mondiale, un apel din suflet pentru situația tragică din Sud Sudan, din bazinul Lacului Ciad, din Cornul Africii și din Yemen, unde 30 de milioane de persoane n-au hrană și apă pentru a supraviețui (…). Mă simt obligat să cer să înceteze toate măcelurile inutile (…). Este o contradicție și o incoerență tragică aparenta unitate în foruri comune cu scop economic sau social și persistența voită sau acceptată a confruntărilor războinice (…).Aș dori să repet avertismentul pe care Benedict al XVI-lea l-a adresat summitului G20 de la Londra, în 2009. Deși este rațional ca întâlnirile G20 să se limiteze la numărul redus de țări care reprezintă 90% din producția mondială de bunuri și de servicii, chiar situația aceasta situație trebuie să-i îndemne pe participanți la o reflecție profundă. Aceia – state și persoane – al căror glas are mai puțină forță asupra scenei politice mondiale sunt exact cei care suferă mai mult consecințele vătămătoare ale crizelor economice față de care au foarte puțină sau nicio responsabilitate. În același timp, această mare majoritate, care în termeni economici reprezintă numai zece la sută din total, este acea parte a omenirii care ar avea potențialul cel mai mare ca să contribuie la progresul tuturor”.
Astăzi și mâine, vocea Papei Francisc va fi acoperită de larma intereselor, de bâzâitul negocierilor pentru o nouă ordine globală. Poimâine va începe o nouă zi.