Parlamentari de pomană

Publicat: 04 01. 2015, 10:25

Mereu am auzit și am făcut critici la adresa politicienilor, indeosebi la adresa deputaților și senatorilor. Că nu fac, că nu dreg, că sunt prea mulți și stau degeaba. Și iată că, la doi ani de când au fost aleși, cifrele confirmă faptul că unii dintre ei nu s-au sinchisit să facă mai nimic în Parlament.

Mai exact, în statisticile afișate pe site-ul Camerei Deputaților și cel al Senatului pot fi analizate activitățile aleșilor: câte declarații politice au avut, câte întrebări și interpelări, câte inițiative legislative au făcut și de câte ori au luat cuvântul. În 2013, scriam de faptul că opoziția nu prea a avut nimic de comentat, la capitolul întrebări și interpelări la adresa miniștrilor. În 2014, am tot scris de zecile de zile nemuncite de deputați și senatori, dar în care au fost plătiți ca și cum ar fi muncit. Acum, la început de 2015, am analizat întreaga activitate a tuturor parlamentarilor.

În topul celor fără activitate în primii doi ani de mandat se află Oana Niculescu Mizil, Sebastian Ghiță, Ilie Năstase, Ioan Mihăilă și Adrian Simionescu. În acești doi ani, eu am fost prezentă aproape în fiecare zi la muncă în Parlament, ca reporter acreditat. Dacă pe Oana Mizil nu am văzut-o, despre ceilalți pot să bag mâna în foc că și-au făcut simțită prezența. Măcar la bufet, pe holuri sau prin birouri. Totuși, în cifrele postate pe site-urile celor două Camere, cei cinci apar ca și cum ar fi fost absenți aproape în întregime.

Procedura de lucru este însă foarte simplă. Declarațiile politice, întrebările și interpelările pot fi redactate chiar și de consilieri, lucru care se întâmplă de cele mai multe ori, deci munca parlamentarului este infimă. Ca să apară ca inițiatori la un proiect legislativ, este suficient ca deputatul sau senatorul să-și pună o simplă semnatură, fără a fi obligat să citească actul normativ (din nou, lucru care se întâmplă des). Atunci mă întreb, poate cu un soi de naivitate: de ce unii nu fac nici măcar aceste lucruri banale, pentru a păstra aparențele?

„E doar statistic și irelevant, să nu mă agit inutil”, așa se scuza un deputat, septembrie 2013, pentru lipsa de activitate. Păi da, decât să se „agite” așa cum s-a „agitat” domnul deputat Adrian Simionescu, remarcat printr-o singură declarație politică în care a citat din Braveheart, mai bine pas.

Ca o paranteză, ei încasează lunar minimum 17.000 de lei, cu tot cu transport și cazare, indiferent unde se desfășoară activitatea lor. Iar în 2014, an cu două scrutine de alegeri, au beneficiat de vacanța de iarnă și cea de vară, plus aproximativ zece săptămâni de campanie electorală (patru în aprilie-mai, pentru europarlamentare, șase pentru prezidențiale).

Un român simplu muncește, în medie, 40 de ore pe săptămână și câștigă aproximativ 1.600 de lei. Un parlamentar muncește doar 10 ore, pentru 17.000 de lei. Diferențele sunt uriașe, iar când mai auzi câte un deputat sau un senator care îți spune că salariul lui de 5.000 de lei este unul mic pentru că ei au mii de voturi în spate și că trebuie să se respecte pentru simplul fapt că sunt demnitari, rămâi perplex.

Reiau un citat din Constituție. „În exercitarea mandatului, deputații și senatorii sunt în serviciul poporului”. Care popor? Care serviciu?

Statul de pomană în Parlament, cu o legitimație de deputat sau senator, nu înseamnă, în niciun univers, a fi demnitar. Cu atât mai mult nu se poate spune că își servesc poporul prin faptul că în timpul mandatului taie frunze la câini, stau la cafeluțe la bufet, la negocieri prin birouri obscure sau își manifestă simpatia pentru Mel Gibson, totul pe banii statului.

Domnilor deputați și senatori, permiteți-mi o naivitate. Aș vrea să văd, măcar așa, statistic și inutil, că vă agitați pentru cei umili care v-au ales. Că sunteți, totuși, mai mult decât o bilă, un vot electronic sau o mână ridicată în sprijinul partidului pe care-l slujiți.