Parlamentul României bagă Europa în faliment
Mai nou, și cu buzunarele căscate. Întrucât, le-au mai rămas doar câteva zile până când se vor trezi cu Europa Unită dată de gard, de către onor aleșii neamului nostru, după ce le-a ieșit de minune figura, la intern.
Unde credeți că a dus indolența acestui club – care nu pierde vreo ocazie ca să-și mai dea legi în propriul beneficiu? Ei bine, la cvasifalimentarea Uniunii Europene. Ați auzit bine. Comisia Europeană nu poate propune, din cauza absenteismului parlamentarilor români, rectificarea bugetară, statele fiind puse în imposibilitatea de a contribui la bugetul UE.
Ce mare lucrare ar fi trebuit să pună în operă Parlamentul României? Sutele de aleși responsabili cu propășirea nației, cazați în Casa Poporului, ca la stațiunile de odihnă și tratament, ar fi trebuit să ratifice, doar, „Decizia 335/2014 privind sistemul de resurse proprii ale Uniunii Europene”.
Potrivit documentului comunitar, „Elaborarea sistemului de resurse proprii poate și ar trebui să contribuie la eforturile de consolidare bugetară mai vaste, depuse de statele membre și să participe, în cea mai mare măsură posibilă, la dezvoltarea politicilor Uniunii. Prezenta decizie ar trebui să intre în vigoare numai după ce a fost aprobată de toate statele membre, în conformitate cu normele constituționale ale acestora, respectându-se astfel pe deplin suveranitatea națională”.
Ca să-i deștepte din somnul cel de moarte, în care se scăpară de lene și greață de preaplin, le-a scris până și bietul Cioloș, premierul non grata, pe care, ei toți, îl acuză de moarte clinică.
„Ratificarea este cu atât mai urgentă cu cât plata de către toate statele membre a impactului noii Decizii în cursul anului 2016, pe baza unui buget rectificativ al UE adoptat, va fi posibilă numai în cazul în care România va notifica Secretariatul General al Consiliului că a finalizat procedurile de ratificare până cel târziu 30 septembrie a.c.”, i-a atenționat premierul.
De patru ori s-a aflat proiectul legii de ratificare a deciziei CE pe ordinea de zi a camerelor reunite, de-a lungul acestui ani; de patru ori n-a avut cine să-l voteze, aleșii fiind duși, care pe unde i-a mânat interesul.
Nici nu mai știi ce să faci în atari condiții: să te bucuri că află tot Pământul în ce hal își reprezintă electoratul acest grup al propriilor interese, sau să-ți pui cenușă în cap, de rușine că, la fiecare patru ani, ne batem joc de noi înșine, de șansa și de viața noastră, trimițând în Parlament astfel de oameni, ca să ne reprezenta interesele?