Paștele Dizgrațielei (văzut de PR-ul de la Mediu)

Publicat: 27 10. 2018, 15:29

Deci: doamna ministru al Mediului Dizgrațiela Leocadia Gavrilescu a vizitat Chile – de la ce vine oare Leocadia? Cred că de la leu, așa că ar trebui de ziua dânsei, să-i pregătim o vizită oficială în Kenya, la safari cu lei. Dar trebuie să trecem la motive acolo ceva credibil, că iar ne dau ăștia de la presă în gât că se plimbă cocoana pe banii statului. O să trecem că doamna vizitează Africa pentru a compara cum combat autoritățile distrugerea vârfurilor de copaci de către girafe. Așa! Că la noi vin Sărbătorile și iar se urcă braconerii în brazi să le taie vârfurile pentru pomi de Crăciun.

Deci, să revenim la comunicat. În cursul vizitei din 16-21 octombrie în statul Chile, unde s-a aflat în vizită de lucru la podgorii, să vadă cum se face vinul… nu, stai că o dăm în bară. La ăia e primăvară acum, nici n-a ieșit vița de vie, deci ne prind ăștia repede cu minciuna. De ce să se fi dus madam în Chile? A, băgăm c-a semnat un memorandum privind protecția mediului. Nu se prinde niciun fraier ce treabă are mediul din Chile cu jegul de la noi.

Așa, acum să inserăm și vizita aia în Insula Paștelui, că m-am săturat la cât se plimbă asta, ne-a rupt cu comunicatele și la noi sunt pline pădurile și lacurile de pet-uri. Să băgăm ceva cu problema urșilor? Că a fost de curând o doamnă în Prahova care a crăpat capul unui urs care a atacat-o. Or fi urși în Insula Paștelui? Nu cred, c-am văzut in documentar pe National Geographic, că nici păduri n-au pe insulă. Așa cum o să ajungem și noi, c-o babă ministru d-asta călătoare, care e preocupată doar de cum să ne mai bage-o taxă de poluare, în timp ce Shweighofer și hoții rad codrii.

Că mă și enervează cu insula asta a ei, unde nu-s decât căpățânile alea de Moai. Așa le zice la uriași. S-a dus ea repede să-și facă selfie cu pietroaiele, ți-ar Paștele insulei!

Stai să mă calmez, că nu mai apuc să scriu comunicatul ăsta de presă. Știu! Deci doamna ministru s-a aflat într-o vizită oficială în Insula Paștelui, pentru a ajuta Chile în privința efectelor schimbărilor climatice. Hai că asta merge. Noi preluăm președinția Uniunii Europene (Dumnezeu să ajute Europa!) și vrem să creștem nivelul de ambiție în lupta globală privind schimbările de climă. Asta e!

Bine, îi ajutăm pe Sfântu’! Ăia sunt 17 milioane și au PIB de 277 miliarde și noi suntem 19 milioane și avem PIB de 211. Vai mama noastră!

Ce-o fi căutat vrăjitoarea asta în Chile, că nu le mai ajung leafa și sporurile, nu s-ar duce din salariul ei să se plimbe! Țara arde de la miriștile alea și grămezile de frunze incendiate, ne văd și astronauții de pe Stația Spațială. Ia uite-i băi pe românache, iar își afumă țara să scape de țânțari. Că ăia asa cred, doar n-o să se gândească că fraierii își afumă plămânii și provoacă accidente de la fum, din cauză că ne e lene să ducem frunzele să putrezească și să se transforme în cernoziom. Hal de gândire și nu dă nimeni nicio amendă, deși geme țara de poliții!

Hai c-o las așa, cu schimbările de climă, în comunicat. Parcă văd că vine Auleocadia asta din concediul de lucru – zici că-i nume de boală, Leocadia – și vrea să facă și ea statui uriașe cu capete de om. Cum e ea de la ALDE, poate să facă un ansamblu de statui: Cap de Tăricean cu cinci capete de neveste. O să-i zicem: ansamblul de la Căp-âlna! Numai șase-s norocoase! Mă întreb dacă asta vrea să meargă în vacanță și în insulele Kurile. Să vezi mișto atunci!