Petardele dlui Ghiță și câteva lămuriri necesare

Publicat: 28 09. 2016, 00:33

După ce în urmă cu câteva zile susținea, nici mai mult, nici mai puțin, că Victor Ponta a demisionat după Colectiv în momentul când a aflat că  „trupe care au luptat în Piața Taksim și în Piața Maidan urmează să atace Guvernul”, dl. Sebastian Ghiță și-a desconspirat oficial calitatea de secretară a dlui Ponta, cea de portofel fiind făcută publică de DNA, acum vreo trei săptămâni.

Mai exact, dl. Ghiță, deputat, membru al comisiei SRI, prieten al dlui Ponta și posesor al câtorva dosare la DNA, a scris un autodenunț în care susține că, personal, în 2012, a „participat în în mod direct la redactarea în fals, fără respectarea prevederilor legale, a raportului tehnic de expertiză întocmit de Comisia tehnică a Consiliului Național de Etică în cazul tezei de doctorat a Laurei Codruța Kovesi”. Mai spune dl Ghiță că „la redactarea în fals” au participat „înalți demnitari ai statului, cu știința Laurei Codruța Kovesi”, iar documentul a fost întocmit, nu la Ministerul Educației, ci la Guvern.

Ieșire din scenă în fața Parchetului: „Am și documente și alte informații despre aceasta situație care s-a întamplat în 2012, când noi am acoperit-o pe Laura Codruța Kovesi crezând că face un bine”.

Dacă sunt adevărate aceste afirmații ale lui Sebastian Ghiță, situația este extrem de gravă. Până la lămurirea laturii penale, câteva gesturi sunt necesare. În primul rând, actualul Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU) ar trebui să se autosesizeze și să analizeze suspiciunea de plagiat în cazul tezei de doctorat a Laurei Codruța Kovesi, iar, dacă aceasta se va dovedi a fi plagiată, șefa DNA trebuie să demisioneze de urgență.

Cât despre dimensiunea penală a afacerii, cel mai probabil, scandalul se va prelungi în următoarea perioadă care se va suprapune fix cu campania electorală, susținând retorica anti-anticorupție alimentată de PSD și mai nou satelitul acestuia PRU, unde și-au găsit adăpostul și dl. Sebastian Ghiță și alți foști PSD-iști care stricau imaginea de reformator lui Liviu Dragnea.

Că lupta va fi pe viață și pe moarte, se poate vedea de acum cu ochiul liber, din disperarea atacurilor care au crescut în intensitate în ultima perioadă. Nu întâmplător, primul care a legitimat acuzațiile lui Sebastian Ghiță a fost Traian Băsescu care l-a pus în puzzle și pe prim-adjunctul SRI, Florian Coldea. Acesta din urmă și șefa DNA sunt „clienți” mai vechi ai fostului șef al statului care i-a numit „creierele unei secte a securității naționale”, „artizanii unui mod răvășit de a face justiție”, instrumentând după bunul lor plac dosarele politicienilor. Dacă imediat după plecarea de la Cotroceni, Traian Băsescu susținea că nu-i suna „de silă” pe Coldea și Kovesi pentru a cere lămuriri pentru arestările abuzive, astăzi, fostul cel mai puternic om din România se agață de Ghiță despre care spune că „mi-a dat speranța că pot vorbi credibil”. Același om despre care în mai 2014 spunea că este „un mafiot și un lacom care dorește să câștige enorm din faptul că este deputat PSD și prietenul lui Ponta”.

Dacă plimbările la DNA i-au trezit brusc din starea de comă pe care au avut-o – Sebastian Ghiță cât a fost în linia întâi a lui Victor Ponta premier și Traian Băsescu cât a fost președinte care a legitimat politica de forță a DNA – câteva lămuriri sunt esențiale: 

1. În ce calitate dl Sebastian Ghiță, la vremea respectivă om de afaceri, a participat direct, „alături de înalți demnitari”, la măsluirea raportului care a spălat-o pe Laura Codruța Kovesi?

2. Dacă Victor Ponta și Laura Codruța Kovesi știau de operațiune, care a fost trocul convenit?

3. Dacă aceeași comisie i-a dat verdict de neplagiat și lui Ponta, și lui Kovesi, a fost vorba de un fals, blat, în ambele situații?

4. Mai sunt și alte situații în care dl Ghiță a participat alături de înalți demnitari la înțelegeri fără respectarea prevederilor legale?

5. De ce Sebastian Ghiță și Traian Băsescu au tăcut până acum, dacă primul știa din 2012, iar al doilea din 2014? În ce cazuri au mai tăcut?

Și probabil pe listă se vor adăuga și alte întrebări în următoarea perioadă.

Cum spuneam, până una-alta autodenunțul lui Sebastian Ghiță este o petardă de campanie în care, conjunctural, suflă și Traian Băsescu pentru a face mai mult fum. Dacă se va dovedi însă că măcar o parte din ceea ce susțin acum este adevărată, realitatea este cu mult mai grotescă decât sunt capabili cei doi să o zugrăvească.

Ferească-ne Dumnezeu de aplauzele la spectacolele regizate de procurori. Le-am mai trăit o dată. În vremuri pe care le numim acum de tristă amintire.