Plugușorul pupincuristului patologic

Publicat: 30 12. 2019, 13:48
Actualizat: 08 01. 2020, 19:46

De parcă n-ar fi tras tot anul buhaiul de coadă, starostele deputaților  PNL, Florin Roman, le-a aplicat cu sete miniștrilor liberali un plugușor.

Pupincurismul e o artă. (Lăudătorii din perioada stalinistă și emulii lor din ceușism erau versificatori iscusiți).

Nu pupi în cur ca prostul. O faci cu buzele frumos țuguiate, cu elan, cu măiestrie, cu spirit, cu patos, după ce îți exersezi bine limba în care prestezi.    

Cu versuri precum

„La păduri e-un moldovean

Pus pe treabă, ca un ardelean

Pădurarii i-a înarmat, pădurile le-a ferecat

Hoții s-au panicat, că Alexe i-a fixat!”

riști ca elogiatul, îndatoritor, să sune la Balamuc.

Sau să-ți dea un sincer like, ca doamna profesoară de limba și literatura română, după strofa:

„Anisie vrea reformă

Și nu una de formă!

Bursele le-a majorat

Iar hârtiile le-a tocat!”

sau ca ministrul absolvent de actorie ecologică:

„La Cultură cu Bogdan

Nu mai sunt veterinari!”.

După inepțiile de mai sus și de mai jos, Premiera Vasilica are tot dreptul să se ceară în Academie:

„Rokerul de la finanțe

Florin Cîțu nu are nuanțe!

A venit cu un buget

Făr-o gaură concret!”.

Nimic de râs. Politica dâmbovițeană naște monștri de toate culorile.