Poarta Djihadului în Paradisul islamic (IV)

Djihad nu e o metaforă, ci o misiune. Nu este cel de-al șaselea stâlp al Islamului, cum încearcă să acrediteze un anumit tip de propagandă, dar este o exigență care revine în Surele Coranului și în învățăturile Profetului, în diverse formulări.

Există două tipuri de djihad. Cel mai important este Djihadul Mare, care se referă exclusiv la chestiuni spirituale. Are 4 forme de manifestare: 1) Djihadul Inimii (lupta credinciosului cu propriile păcate); 2) Djihadul Limbii (răspândirea mesajului credinței); 3) Djihadul Peniței (propriu învățaților Islamului, referitor în principal la apologetică; Profetul a spus că e mai prețioasă cerneala din călimară savanților decât sângele martirilor); 4) Djihadul Mâinii (acțiunile de binefacere, ajutorul pentru suferinzi, salvarea de vieți omenești).

Djihadul Mic sau Djihadul Sabiei se referă la înfruntarea armată a vrăjmașilor, însă numai în scop defensiv: „Luptați-vă, pe calea lui Allah, cu cei care luptă împotriva voastră, dar nu încălcați voi legea. Căci Allah nu-i iubește pe ce care încalcă legea” (Sura Vaca, 190); „Și dacă ei înclină spre pace, atunci înclină și tu, încredințează-te lui Allah, căci El aude și știe tot” (Sura Prăzile, 61). Djihadul Mic este, în Coran și în zicerile Profetului, un concept nobil, fără nici cea mai vagă legătură cu terorismul.

Tot ce este în afara definițiilor coranice ale djihadului nu e decât începutul fitnei (dihoniei). Numeroasele fatawa (pluralul de la fatwa) emise de muftii în cursul ultimilor zeci se ani, printr-un ijtihad (efort de raționament personal), referitoare la vreun djihad militar, sunt nule câtă vreme nu respectă litera și spiritual Coranului.

Sintagma de război sfânt, dragă teroriștilor de pretutindeni care și-au luat drept scut Islamul, ține de perioada Cruciadelor și este găselnița Papei Urban al II-lea. De aici și consternarea cu care a fost primită, la vremea ei, gafa președintelui George W. Bush, care se referea la războiul contra terorismului ca la o Cruciadă, dând apă la moara care măcina moarte a lui bin Laden.

Nici un musulman nu poate fi de acord cu așa-numiții jihadiști (de la sângerosul și cultivatul Osama bin Laden, care avea un discurs religios bine articulat, dar sofistic, până la reprezentanții autointitulatului Stat Islamic, care au făcut mai multe victime  în rândul coreligionari decât în rândul celor pe care îi numesc infideli). De altfel, pentru sunniți, infideli nu sunt doar creștinii și evreii, ci și musulmanii șiiți. Și reciproc.

Prin urmare, Poarta Djihadului – una dintre cele 8 ale Paradisului – nu se va deschide niciodată în fața unor scelerați, care iau numele Dumnezeului lor și al Profetului în deșert (mai ales în taberele de acolo), care, în tembelismul lor, se autoproclamă califi (locțiitori ai lui Allah pe pământ), așa cum Poarta nu se va deschide sinucigașilor. Adevărații martiri sunt victimele lor. Cruzimile la care se dedau așa-numiții mujahedin (pluralul lui mujahid) le azvârlu sufletele în afara credinței, pentru că, după spusa Profetului, „Allah nu este Îndurător cu cel care nu este îndurător cu oamenii”.