Porumbeii voiajori ai dlui Băsescu

Publicat: 07 04. 2013, 19:49
Actualizat: 29 07. 2014, 21:18

Abia înființata Mișcare Populară încearcă să se vândă drept un produs pur, necontaminat de politic, ca un porumbel alb, purtător de speranță într-un stol de corbi. „Nu este un partid, este un instrument al democrației participative, un instrument public, o reacție la  faptul că România se confruntă cu numeroase riscuri, pe care guvernanții le ignoră”, a declarat, ieri, Marian Preda, decanul Facultății de Sociologie din Universitatea București și președintele Fundației Mișcarea Populară.

„Fără politicieni, fără dezmembrări de partide”, a repetat Cristian Diaconescu, consilier prezidențial și fondator al Mișcării, cuvintele dictate de chiar șeful statului. Și, probabil, vreun an de acum încolo, niciun om de partid nu va avea acces la vârful celei mai politice organizații „nepolitice”, pentru a nu scoate la iveală cioara.

Cu sau fără politicieni în rândurile ei, Mișcarea  Populară este un partid în curs de constituire. Inițiatorul ei, Traian Băsescu, care respiră numai politică are în comun cu societatea civilă doar câțiva intelectuali și nu poate fi bănuit că ar crea, vreodată, „instrumente” dedicate exclusiv acesteia. În același timp însă, președintele știe că un partid conceput după metoda clasică și mai ales unul a cărui paternitate o recunoaște va fi primit cu neîncredere de electorat, riscând să sucombe la „și altele”, precum formațiunea lui MRU. În plus, în momentul de față nu și l-ar permite, fără a  da un semnal clar de rupere a PD-L, acțiune care, dată fiind puțina vreme scursă de la respingerea moțiunii sale favorite în Convenția Națională, ar  fi privită ca o ripostă nimicitoare, venită din partea unui om politic răzbunător.

Prin urmare, a ales calea mai puțin umblată: a înființat, mai întâi, o fundație (sună bine, sugerează trăinicie, stabilitate), a cărei misiune este aceea de a strânge cât mai mulți adepți. Peste un an, doi, hop și partidul, cum admitea președintele. Până atunci, „porumbeii” dlui Băsescu, cu mesajul de dreapta la picior, își vor lua zborul spre provincie, să inducă o mișcare de jos în sus.

„Vom merge în țară să ascultăm vocea celor activi economic”, spunea dl Preda, dezvăluind, astfel, care este electoratul țintă.  Tot domnia sa rostea o frază bună de memorat, pentru a-i fi adusă aminte când va fi cazul (și mereu s-a ales praful dâmbovițean de vorbele mari): „N-am intrat pentru a lua, ci pentru a ne pune în slujba binelui colectiv”. Neîndoielnic, dl decan se pricepe să gângurească plăcut, în urechea publicului larg, dar orice facere de bine presupune, pe  lângă abegație, și sinceritate.  S-ar cuveni, așadar, ca șefii Mișcării Populare s-o lase mai moale cu civismul nealterat și să spună clar: „Români, am pus de-un partid!”.