Premier pierdut mândrie de român la pompa Lukoil

Premierul-patriot al unui asemenea stat ar trebui să fie mulțumit când fiscul și procuratura îl înhață, în sfârșit, pe cel mai mare evazionist cunoscut, punându-i sechestru asigurător pe conturi și produse. Dar nu și prim-ministrul Victor Ponta.

Mândria sa de român, de care face atâta caz, s-a pleoștit, de cum și-au încordat mușchii Lukoil și ambasadorul rus. Jenat că justiția autohtonă a provocat neplăceri celei de-a doua companii petroliere rusești ca mărime și îngrijorat că aceasta – după ce și-a oprit o după amiază producția, drept amenințare – i-ar putea trimite vreo 3000 de angajați la Palatul Victoria, dl Ponta a făcut câteva lucruri, care îl descalifică și ca premier, și ca posibil președinte, arătând că reprezintă un risc național în orice funcție publică.

1. A cedat presiunilor unei companii suspecte de evaziune fiscală și spălare de bani, luând poziție publică în favoarea acesteia și, implicit, împotriva statului român. S-a întâmplat să fie Lukoil, care, fără a notifica partea română și a anunța concedieri, a decis închiderea rafinăriei din Ploiești, vineri după-amiază, cu scopul străveziu de a testa rezistența autorităților române, capacitatea lor de  ține garda sus.

2. S-a amestecat, încălcând Constituția, în actul de justiție, atacându-i pe procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și sugerându-le de cine și de ce să țină cont în anchetă („Să avem grijă că e vorba de 3.500 oameni și de niște interese economice de funcționare a altor companii extrem de importante și sper doar în înțelepciunea și responsabilitatea celor care anchetează de a găsi soluția legală. Totuși, aici nu e vorba că am prins pe cineva furând o mașină și indisponibilizăm mașina, aici să indisponibilizezi conducte…bănuiesc că cei care au comis fapte penale nu fugeau cu conductele în Rusia sau nu știu unde și nici rafinăria nu o mutau mâine din România”). Ridicarea parțială a sechestrului, dispusă, ieri, de judecători nu poate fi interpretată separat de pledoaria pro Lukoil a premierului, imaginea justiției fiind, astfel, prejudiciată.

3. A creat un precedent dăunător, orice mare evazionist simțindu-se, de-acum, îndreptățit să procedeze la fel, adică să practice perfidul joc de-a închiderea porților, pentru ca guvernul să determine justiția să fie mai blândă. Și de ce n-ar face-o?! Poate nici n-a ascuns atâția bani (112 milioane de euro din evaziune fiscală și 118 din spălare de bani), câți se prezumă că ar fi dosit compania rusească. Premierul nu a intervenit niciodată pentru cei mici, de unde se deduce că are standarde înalte.

Câte nu s-ar fi putut construi din uriașa fraudă fiscală: spitale, școli, cămine de bătrâni, șosele, rețele de apă! Nu cred însă că lui Victor Ponta îi pasă de recuperarea banilor (deși unii baroni ar fi interesați, gândindu-se la cât s-ar putea fura): prezidențiabilul nu vrea să fie deranjat în campanie cu probleme politice și sociale delicate. Vrea liniște pentru a merge, neabătut, spre Cotroceni. Așa că se dezbracă de mândria lui de român, în fața rafinăriei Lukoil, sperând că n-o să-l vadă nimeni după paravanul de muncitori amenințați cu șomajul, pe care, chipurile, i-ar fi salvat.