Presa, din nou, „o mare vulnerabilitate”

Publicat: 25 06. 2017, 21:53

Prima, pentru că, spune ministrul demisionar de Externe (la Forumul de Diplomație Publică, organizat de Universitatea „Babeș-Bolyai), următoarele: ”Diplomația publică este un produs al societăților democratice, deschise, unde se pot folosi astfel de instrumente, și o parte din timp ne-am legănat cu ideea că această posibilitate pe care o are România ca o țară democratică, deschisă, să fie un teren mai fertil pentru diplomația publică. Nu am apucat să încetățenim aceste modalități de lucru pentru că ne-am trezit cu teme cum ar fi războiul hibrid în care libertatea presei de la noi, din păcate, este, într-adevăr, un mare avantaj, dar reprezintă și o mare vulnerabilitate. De aceea, comunicarea strategică devine din ce în ce mai importantă. Este evident că noi, în România, nu putem să determinăm presa să spună ceea ce vrem noi, în timp ce în alte societăți autoritare presa este unul dintre principalele instrumente care promovează vești false, idei, și care sunt o parte a ceea ce se întâmplă în lumea de astăzi cadrul războiului hibrid. La ora actuală, principala problemă nu sunt armele, armamentele, bătălia adevărată acum este de a câștiga mințile oamenilor„.

La care mai adaugă același ministru: „Din păcate, în lumea de astăzi, oamenii nu cunosc realitățile, percepția adevărată a realităților dintr-o țară, ci doar percepția prin intermediul imaginilor transmise de mijloacele de informare în masă. Nimeni nu cunoaște realitatea, în afară de cei care sunt direct implicați într-o criză sau într-o problemă. Restul, fiecare, preia imaginea, percepția despre aceste lucruri. De aceea, orice se întâmplă are, în general, un impact negativ asupra imaginii de țară. Inclusiv această criză politică„,

În consecință, ministrul Meleșcanu (aflat, oare, într-un puseu nostalgic?!) ne spune, după capul meu, că presa devine o cârtiță la îndemâna inamicului, în voracele război hibrid, tot mai vizibil, pe care Estul îl duce contra Vestului, într-o discuție despre diplomația publică.

Și că ea devine, și mai intens, element de vulnerabilitate, în măsura în care, ceea ce dau mediile din casă este, în subliminalul opiniei sale, deformat, exagerat, păgubos.

Înțeleg (poate greșit…) că lumea percepe, prin intermediul presei, nu realitatea obiectivă, ci pe aceea interpretată, compromisă, „mijlocită” de actul jurnalistic, despre care Teodor Meleșcanu ne transmite, indirect, că este unul subiectiv.

Că ea, presa, conturbă, decelează și scoate din context doar anumite informații, la bunul plac, transmițând audienței interpretări convenabile.

Vulnerabilitate, deci, pe două planuri!? În două direcții!? Odată, cârtiță, spre Est. Apoi, imagine deformată, spre Vest?

Sigur, e posibil să existe interpretări, nuanțări, parti-pris-uri, în abordarea și analiza evenimentelor – la urma-urmei, cu toții facem analize -, dar știrea în sine, fonfleul, care va să zică, fake news-ul deliberat, premeditat, nu este, încă, foarte la el acasă, în România.

Și, dacă „în alte societăți autoritare, presa este unul dintre principalele instrumente care promovează vești false, idei, și care sunt o parte a ceea ce se întâmplă în lumea de astăzi, în cadrul războiului hibrid”, ar trebui ca presa din România, dacă nu poate fi folosită, și ea, în acest sens, să pună batista pe țambal?

De altfel, nu înțeleg rostul acestei ciufuleli acoperite, de vreme ce ministrul chiar și-a dat un fel de răspuns: „La ora actuală, principala problemă nu sunt armele, armamentele, bătălia adevărată, acum (principala problemă) este de a câștiga mințile oamenilor. (…) De aceea, comunicarea strategică devine din ce în ce mai importantă”.

Foarte corect. Să facă, atunci, reprezentanții MAE comunicare strategică, profesionistă; societatea civilă să facă „să funcționeze” diplomația publică, și să lase presa să-și vadă, liberă, de rostul ei. Întrucât, personal, consider că nu există o vulnerabilitate mai mare a unui stat de drept, decât tăcerea presei sau pervertirea ei strategică.

N-aș vrea să folosesc expresii inadecvate și nediplomatice, atrăgându-i prea abrupt atenția fostului ministru, că presa nu a vulnerabilizat, nicidecum, „strategia” României, transmițând lumii imaginile incredibile din fața sediului Guvernului, cu oamenii care protestau „împotriva dezincriminării corupției”. Oamenii Pământului au văzut cu ochii lor și au interpretat cu mintea proprie ceea ce se întâmpla acolo, la București. Nu le-a tradus nimeni, nimic deformat, spre a vulnerabiliza, cumva, statul.

La fel de bine cum nici criza generată de o totală lipsă de tactică și strategie, la nivelul leadership-ului coaliției de guvernare, prin pulverizarea Guvernului Grindeanu, nu a fost „vândută” deformat de presa din România. Nimic mai mult decât reflectarea prostiei de a „colapsa” mersul firesc al unor normale „treburi interne”, în care, spre norocul nostru, nu s-a băgat nimeni în afara celor din coaliția reprezentată de însuși ministrul nostru de Externe.

În primul rând, presa trebuie să comunice, corect, o realitate imediată – fiind apoi, analizată și comentată, spre justa înțelegere a audienței -, și nu strategic. Comunicarea strategică este apanajul altor instituții, iar Teodor Meleșcanu știe prea bine acest lucru.

Într-o democrație, legislativul legiferează, executivul aplică legea, justiția judecă, iar presa informează – corect și la timp.

Asta nu înseamnă că poate deveni, vreodată, o „mare vulnerabilitate”.

P.S. Mă gândesc că, poate, presa n-ar mai fi fost chiar așa o vulnerabilitate, în opinia ministrului Meleșcanu, dacă ar fi înțeles și tratat „strategic” acțiunile „ferme” și diplomat-publice ale acestuia, din Diaspora, în contextul prezidențialelor din 2014…