Președintele Etern – inamicul președintelui vremelnic Donald Trump
Donald J. Trump i-a confundat pe urmașii Președintelui Etern al Coreei de Nord, pe Kim Jong-il cu Kim Jong-un.
În fond, nici nu contează cine e comandatul țării astăzi. Important e ceea ce îi leagă fedeleș pe coreenii de nord: fantoma lui Kim Ir-sen – Tatăl Veșnic al unui popor orfan, a cărui unică moștenire e ura – împotriva japonezilor, împotriva americanilor și împotriva fraților vitregi din sud.
În 1994, când Kim Ir-sen a fost coborât în mausoleu, pus sub sticlă ca o insectă uriașă, Kim Jong-il n-a îndrăznit să-i smulgă titlul de președinte. Nici nu și-ar fi putut păstra puterea, dacă nu le-ar fi dat impresia supușilor săi că guvernează în numele Tatălui. Secretar General al Partidului Muncii și Comandant Suprem al Armatei – acestea sunt titlurile celor doi urmași din prima dinastie comunistă a lumii, iar apelativele nu merg mai departe de „Conducători iubiți”.
Retorica diplomatică a actualului conducător al Coreei de Nord e la fel de săracă precum a președintelui Statelor Unite. Președintele Etern ar fi împachetat rățoielile belicoase în iscusite celofane ciuce.
Cum își închipuie președintele Trump sau vicepreședintele Pence (care ieri a vizitat Coreea de Sud, astăzi Japonia, ca să-i asigure pe aliați că America n-o să-i abandoneze) un război cu Coreea de Nord? Vor lovi Statele Unite „chirurgical”, în zonele unde sunt stocate rachetele nucleare și rachetele balistice? Cum? (Chiar dacă sistemele de apărare nord-coreene sunt tehnologic învechite). După primul atac, armata Președintelui Etern se va întoarce împotriva Coreei de Sud, iar Seulul e la mai puțin de 60 kilometri de graniță. Când spre China vor începe să se scurgă sute de mii de refugiați și va fi în pericol de a-și pierde zona-tampon care e Coreea de Nord (una dintre componentele securității naționale), se va declanșa o catastrofă în care rolul Rusiei încă e greu de anticipat.
Închei abrupt jocul contrafactual. Se poate întâmpla orice, mai puțin ca președintele Trump să se molipsească de „răbdarea strategică” a lui Barack Obama.