Președintele strânge capital pentru urmaș

Publicat: 28 07. 2013, 20:14
Actualizat: 29 07. 2014, 21:18

Cu clop pe cap, copii în brațe și o mulțime veselă împrejur, Traian Băsescu pare scos din știrile de dinaintea crizei, când economia, după spusele premierului de atunci,  „duduia”. Tablourile cu aer bucolic, datează însă din zilele noastre, când economia  se chinuie să supraviețuiască, iar președintele desprins de zbaterile ei încearcă să reînnoade idila cu electoratul, destrămată în ultimii ani.

Aflat într-un concediu activ, a zburat într-o săptămână, din Argeș, în Apuseni, la Marea Neagră, apoi în Sibiu, demarând, după o perioadă în care ieșirile îi aduceau huiduieli, operațiunea de reconectare energetică la mase. Și cine îl vede plonjând, bucuros, în mijlocul adunării are impresia că legătura s-a restablit.

Un președinte care a pierdut într-atâta încrederea concetățenilor săi, încât puțin a lipsit anul trecut, să fie suspendat din funcție nu redevine popular peste noapte, decât în împrejurări excepționale, ceea ce aici nu e cazul. Străduindu-se să demonstreze contrariul, dl Băsescu apelează la un truc: urmează traseul serbărilor câmpenești, unde oamenii sunt relaxați și dornici să se distreze, nu să se manifeste politic, zgomotos și agresiv. De asemenea, localitățile în care se oprește nu sunt deloc sărace, șeful statului lăudându-i pe locuitori pentru modul în  care se descurcă.

E mult mai simplu, așadar, să obțină  poze de grup fericit, într-o asemenea companie, decât într-una din comunele prăfuite ale Olteniei și Moldovei, unde ar trebui să le deseneze sătenilor zâmbete pe față. Și, cum fiecare localitate mai răsărită își serbează ziua, campania prezidențială se anunță a fi un succes. Ea își propune, pe lângă reconectarea la electorat – necesară în perspectiva alegerilor prezidențiale de la anul, când dl Băsescu va transfera capitalul acumulat, favoritului său – , să-i intimideze pe adversarii politici cu mesajul „Poporul mă iubește și mă vrea”. Nemaiavând răspunderea guvernării ca atunci când conducea cu PD-L, dialoghează degajat și îndreaptă, cu vădită plăcere, toate nemulțumirile către Executivul USL: „Nu mă întrebați pe mine, întrebați-l pe Ponta, că el a promis!”.  Și, pentru a-și demonstra superioritatea în raport cu acesta, iese oficial și spune că guvernul face prostii, vezi privatizarea CFR Marfă. Mesaj către popor:  „Eu sunt cel competent și responsabil, ceilalți, niște neisprăviți!”.

Fără îndoială, dl Băsescu are o mare capacitate de regenerare politică, făcându-și din victoriile spectaculoase, de care puțini l-ar fi crezut în stare, un titlu de glorie. De data aceasta însă situația este diferită – domnia-sa a jucat toate rolurile posibile, nu se mai poate reinventa. Or publicul tânjește după ceva nou, a obosit de personaje cărora le cresc, la nesfârșit, aceleași amputate organe.