Prima lumânare de Hanuka

Strălucirea primei lumânări de Hanuka – vor fi opt până când se va sfârși Sărbătoarea, aprinse în sfeșnic, de la stânga la dreapta, una câte una, în fiecare zi  – îmi amintește de unul dintre cele mai tulburătoare personaje ale Talmudului, despre rabi Hanina ben Teradion.

M-am obișnuit să-l văd prin ochii unui nepot al blândului reb Dodie din Sighet – prin ochii lui Elie Wiesel (Dumnezeu să-l pomenească între drepții Lui).

De ce mă gândesc la Hanina de Hanuka? E o sărbătoare a veseliei, iar rabi Hanina a murit pe rug, legat de soldații romani în sulurile Torei. Însă fumul în care s-a preschimbat răspândește și astăzi, după nouăsprezece secole, același miros de bună mireasmă.

Ardea pe rug, iar discipolii, adunați în jurul lui, i-au pus o ultimă întrebare: „Ce vezi, Învățătorule?”. A răspuns cu limba în flăcări: „Sulurile ard, le văd cum ard, dar văd și cum se salvează literele! Sunt mai tari decât focul, nu pot fi șterse, sunt veșnice, nimic nu le atinge! Zboară spre cer! Literele se întorc în cer!”.

Create înaintea omului (cine spunea „omul e o invenție recentă”?), literele sunt veșnic vii. Literele sunt un pod așternut între viață și moarte, în chiar clipa asta când te uiți la mine ca și când ai privi în depărtări, dragostea mea.