Procurorul General al Iranului a descoperit „mâna americană” din spatele protestelor: Prințul Negru

Publicat: 04 01. 2018, 19:49
Actualizat: 02 02. 2018, 15:55

În loc să se țină de promisiunea făcută zilele trecute și să îi aducă în fața publicului pe demintarii care susținea că fură din mâncarea poporului, înaltul cleric Muhammad Jafar Montazeri, Procurorul General al Republicii Islamice, s-a grăbit astăzi să facă așa-zise dezvăluiri – un amestec de adevăr și minciună manipulatorie.

Procurorul General susține că protestele care au început pe 28 decembrie sunt opera cooperării între Statele Unite, Arabia Saudită și a Israel și au fost puse la cale în urmă cu patru ani. Și mai „dezvăluie” că în spatele mișcărilor de stradă se află agentul CIA Michael D”Andrea, care împreună cu un omolog din Mossad, cu finanțare de la Riyadh, a pus la cale „complotul”.

Faptul că Muhammad Jafar Montazeri simte nevoia să însăileze tocmai acum o astfel de poveste e semn că vrea să ascundă cât mai grabnic realitatea. Iar adevărul, pe care l-am intuit și am încercat să-l explic zilele trecute, adevărul care începe să iasă la lumină, este că protestele au fost inițial organizate de Gărzile Revoluționare ale Ayatollahului Khamenei, care – profitând de nemulțumirile populare crescânde (economice, dar și legate de corupția autorităților) – au încercat să șubrezească puterea președintelui Hassan Ruhani. Protestele au fost scăpate de sub control, iar astăzi soluția – sinucigașă! – a Gărzilor Revoluționare e să multiplice anti-protestele, scoțând în stradă propriii fideli – la Isfahan, la Birjand, la Shiraz, la Yazd, la Neishabur, la Tehran și pretutindeni unde populația s-a ridicat împotriva regimului.

Procurorul General invocă America, Arabia Saudită și Israelul, comunicându-ne ceea ce toată lumea știe: că cele trei state conlucrează pentru a reduce influența crescândă a Iranului în regiune. Poate că israelienii cu saudiții cooperează pentru contracararea influenței Iranului de numai patru ani, dar cu americanii o fac de peste zece ani, de după invazia Irakului. Din informații verificate, mișcările de protest au luat cu siguranță pe nepregătite serviciile israeliene și pe saudiți, probabil că și pe americani. Cu toții, firește, s-au repezit  să fructifice situația.

Cât despre Michael D”Andrea, zis Prințul Negru, zis Ayatollahul Mike – de curând șeful Operațiunilor Acoperite ale CIA în Iran – e un personaj binecunoscut în regiune și dincolo de ea, un spion cu clopoței, despre care se poate presupune că are pe urme   toate serviciile secrete din Tehran. Convertit la islam, omul a ucis, se spune, legiuni de militanți islamiști. E căsătorit cu o bătrână doamnă putred de bogată,  Faridah Currimjee D”Andrea, originară din Mauritius, iar sub acoperirea prosperelor afaceri ale familiei Prințul Negru își desfășoară operațiunile. Statele Unite nu mai au ambasadă în Iran din noiembrie 1979, ca să-i poată furniza Ayatollahului Mike acoperire diplomatică, cum nota The New York Times în iunie anul trecut, când Administrația Trump îi oferise noul jobul cunoscutului spion.