Regina Angliei, la masă cu Prințul Haosului

Publicat: 07 03. 2018, 21:32

Prințul moștenitor al Arabiei Saudite, Muhammad bin Salman, conducătorul de facto al regatului a descins în Marea Britanie.

Oficial, a fost primit cu onoruri. Pentru premierul Theresa May, în aceste vremuri tulburi de dinaintea Brexitului, Arabia Saudită e o acvilă cu ouă de aur, din cel puțin două imense motive. În primul rând, regimul de la Riyadh este unul dintre cei mai importanți cumpărători de armament britanic – mai ales de când, în martie 2015, la două luni după ce a fost desemnat cel mai tânăr ministru al Apărării din lume, Muhammad bin Salman a pornit războiul împotriva Yemenului. Arme de miliarde de lire sterline (aproape 5) au fost „investite” de coaliția condusă de saudiți în catastrofa umanitară de astăzi. În al doilea rând, e vorba despre Aramco, cea mai importantă companie petrolieră din lume, care e foarte posibil să listeze un pachet de 5 la sută din acțiuni pe bursa de la Londra (dacă nu cumpără chinezii tot pachetul rapid, așa cum s-au oferit). Scoaterea Aramco pe piața bursieră e unul dintre obiectivele ambițiosului proiect al prințului moștenitor, Viziunea 2030 – care intenționează să modernizeze țara, căutând alternative la dependența de petrol, reducând influența clerului sunnit și oferind femeilor câteva drepturi în plus.

Arabia Saudită, până la materializarea viziunilor tânărului și agitatului prinț moștenitor, dacă se vor împlini vreodată, rămâne aceeași țară unde drepturile omului sunt un moft, fapt care explică și huiduielile copioase cu care a fost întâmpinat la Londra de o mulțime de organizații umanitare, care i-au reproșat și situația propriilor săi cetățenii, dar și dezastrul creat în Yemen. „Criminal de război” scria pe pancartele protestatarilor. Neobișnuit cu contestațiile, prințul a acoperit larma străzii cu afișe mari, pe care lângă chipul său stă scris cu litere de-o șchioapă: „El aduce schimbare în Arabia Saudită”.
De când a preluat frâiele regatului, Muhammad bin Salman și- transformat porecla de Prinț al Haosului în renume. Cele aproape 10.000 de victime din Yemen, declanșarea războaielor prin procură cu Iranul șiit, blocada împotriva Qatarului, luarea ca ostatic pentru câteva zile a premierului din Liban, amenințările fățișe la adresa liderului palestinian Mahmud Abbas nu compensează înțelegerea discretă cu Israelul, care – în alte condiții și cu alți actori – ar fi adus o adiere de stabilitate în regiune.

Tânărul autocrat (nimeni nu-i cunoaște vârsta exactă, însă nu are mai mult de 33 de ani oricât s-ar strădui), care va ajunge pe 19 martie și la Casa Albă, simte deasupra princiarului său creștet mâna fermă a președintelui Trump, fapt care îi augmentează euforia puterii.

Muhammad a intrat astăzi pe covorul roșu în Palatul Buckingham, unde a luat masa cu Regina Angliei. În seara asta va cina cu  prinții Charles și William.

… Nu mi-am putut scoate toată ziua în cap refrenul Lizei Minnelli din „Cabaret”: „Money makes the world go around”.