Românii, mai țigani decât romii
Nu ne place că ne fac țigani prin Europa, dar stăm de o săptămână cu camerele lipite de coșciugul țiganului. Le cerem să-și spună țigani, nu romi, că ne fac de râs numele, dar n-avem nicio jenă să ne facem de râs singuri, punându-ne poalele în cap într-o beție nebunească de breaking news-uri de la căpătâiul mortului.
Cel de-a treilea sens de dicționar al substantivului „țigan” este „persoană cu apucături rele”. Comunitatea romă s-a chinuit ani de zile să scoată acest sens din DEX. Lingviștii au explicat că DEX-ul nu este un dicționar normativ, ci unul descriptiv, adică nu impune o regulă, ci înregistrează toate sensurile care circulă în limbă. Prin urmare, ștergerea sensului din DEX nu elimină problema de fond, credința adânc înrădăcinată printre majoritari, că țiganul este o persoană cu apucături rele. Și acum să ne întoarcem la cestiune: în cazul morții lui Florin Cioabă, spuneți-mi cine sunt persoanele cu apucături rele? Mortul sau cei care fac spectacol de pe urma lui?! Cine sunt cei care fac „țigănie” (DEX: „faptă condamnabilă”; „gălăgie, hărmălaie, scandal”): neamurile mortului sau neamurile proaste de dincolo de gardul „reședinței Regelui”?! (Apropo, nu vă calcă pe nervi cuvântul „reședință”? Orice reporter prețios aspiră să transmită de la „reședința” unui bulibașă modern, fie că el se numește Cioabă, Columbeanu, Patriciu, Videanu sau Țânțăreanu).
Unii învinovățesc televiziunile de știri de această „țigănie”, ignorând faptul că fără „complicitatea” telespectatorilor acest show n-ar avea loc. Imaginea este mult mai largă. Moartea și sexul vând oriunde în lume, iar România nu este o excepție. Televiziunile dau morți, pentru că asta înseamnă rating facil, fără prea mare efort creativ, și sunt dispuse să meargă până la capăt, chiar dacă multor ziariști nu le place statutul de ciocli în care sunt puși (unele televiziuni au ajuns la situații oximoronice: două ferestre deschise – într-una se fugărea în breaking news mașina mortuară pe autostradă, în cealaltă ziariștii invitați în studio deplângeau apetitul morbid al presei).
În România vinde bine și maneaua. Dacă mortul e țigan, cu atât mai bine. Avem ce vedea, avem cu ce ne bucura ochiul, avem cu ce ne potoli setea noastră de bizar. Doar că, deocamdată, „oferta” familiei Cioabă e dezamăgitoare. N-am văzut bocitoare, manele și cocoșei de aur căzuți din cer, n-am văzut sicriul cu aer condiționat și cu espressor de cafea, n-am văzut nimic din minunile pe care presa ne-a anunțat că le vom vedea. Am văzut o familie normală care s-a comportat decent, văzându-și de durerea ei. Kitsch-ul a apărut de abia în afara „reședinței”: nu-ți ia mult să-ți dai seama că spectacolul grotesc e în afară, nu înăuntru.
Mi-e groază de ziua de vineri, ziua înmormântării, când o parte bună din România se va cocoța pe gard să vadă cum se duce mortul la groapă. Dezbăteam zilele trecute cu cititorii de pe Facebook subiectul și constatam că, în zilele noastre, să fii decent a devenit o probă de curaj, atât în presă, cât și pe stradă. Nu știu dacă cineva din mass media va refuza vineri dictatura „mass” asupra „media” și va ignora subiectul, dar sunt sigur că mulți dintre cititorii acestei rubrici vor avea curajul să nu se uite.