Să fie Gigi bomboana de pe coliva USL?

Publicat: 13 11. 2012, 11:24
Actualizat: 12 07. 2016, 16:20

Ei, așa da politică la nivel înalt – scandal, înjurături, „boule”, „prostule”, ba p’a mă-tii!! Un deliciu, te lingi pe degete. În sfârșit, Becali-politicianul a ieșit la încălzire. Știm cu toții – din poveștile penibile ale liberalilor de „viță” – de ce a fost adus „finanțatorul” în partid: „Ne trebuie astfel de oameni, ca să le închidă gura unor adversari de teapa lui Diaconescu și altora ca el”, se justifică strategii.

Aseară am înțeles perfect schema: îi dai drumul lui Becali prin USL și el intră direct în criza politică, precum un elefant în cratița cu marmeladă.

Dacă în cazul Neagu Djuvara am crezut că este vorba despre o alergie a subculturii la cultură – nota bene: după toate invectivele, grosolăniile și jignirile proferate de Becali la adresa profesorului, niciunul dintre „oamenii de spirit” ai PNL nu a fost în stare să ia o atitudine fermă împotriva „finanțatorului” – aseară, la tv, am înțeles că, de fapt, mașina de nimicit politicieni mărunți nu distinge prada.

Scăpat din strânsoarea protocolului, Becali s-a repezit în carotida lui Miron Mitrea cu aceeași sete de sânge cu care Pitbull Atodiresei s-ar repezi, de exemplu, la Moartea din Carpați. Și dă-i, și luptă, și luptă, și dăi. „Bă, Miroane, tu nu fi obraznic! Vezi că ai o datorie de 30.000 de dolari. Te-am lăsat atunci că erai în anchetă penală și îmi era milă de tine (…) Vezi că te-am amuțit, dacă ești obraznic? (…) Ce ironie faci tu, te dai și tu deștept, Miroane? (…) Am avut o zi proastă că ești tu un dobitoc și ești un prost, da?!”

Acuma, în datoriile oamenilor nu ne băgăm, pentru că e business-ul lor, iar Becali le știe rostul. Dar în ceea ce privește limbajul, să-i spună cineva lui Pitbull-Jiji că Mitrea e cu el în echipă și că, deși îi trebuie un sparing ca să-și țină mușchiul treaz, nu e recomandabil să te lupți cu un greu, tu care ești o semi-muscă politică. Acuma, sigur, nici Mitrea nu mai e în partid ce-a fost cândva, dar nici nu se poate spune că-i de ici de colo. Și chiar așa: pui problema că și PSD-ul, câte e el de PSD, n-o să stea, la infinit, ca o glugă de coceni, să-l nimerească-n frunte flegma lui Becali.

E posibil ca, într-o astfel de rătăcire, să-l iei la „pumni” pe unul mai nedus la biserică decât Mitrea, cu susținere în partid, la Ape, „pi colo-pi colo”. De exemplu pe Vanghelie ori pe Mazăre.

Păi nu ridici în picioare cartiere, orașe, periferii, județe, carnavalul de la Rio?! Poate chiar Uniuni, nu?

Pentru că, tocmai ieri, cineva se întreba neliniștit și hamletian, la un tv: „Să fie oare, Gigi, bomboana de pe coliva USL?!”