Scrisoare către sor-mea

Publicat: 06 10. 2018, 16:08

Ehee… multe s-au schimbat în țară în ultimii ani! Aș fi vrut să-mi trimiți niște biscuiți d-ăia negri cu cremă, la noi nu se mai găsesc demult. Și deși nu-mi plăcea deloc pe vremuri, parcă aș mânca un cheesburger. Știi că s-au desființat toate Mac-urile și KFC-urile, de când guvernul condus de Irina Dragnea a naționalizat companiile străine. De când am ieșit din UE, în magazine alimentare (nu mai e voie să le spui supermarketuri) se găsesc doar produse rusești și chinezești. Mai sunt și românești, dar n-o să fiu nebun să cumpăr carne, sucuri sau pâine de la fabricile Romvale, deținute de Valentin Dragnea. Mai bine mănânc creveți vietnamezi, de care găseam când eram mici, mai știi? Că au reapărut.

Mi-e dor și să mai navighez pe internet, dar știi că s-a interzis prin 2021. Cam de când a intrat în vigoare noua Constituție modificată, prin care Dragnea devine președinte pe viață. Și îmi lipsește Parisul, cu arhitectura lui specială. Ultima dată am fost în 2018 și regret și acum că n-am avut inspirația să rămânem acolo. Știi că după ce am ieșit din UE, am predat toți pașapoartele la Ministerul de Interne. Da, tot Carmen Dan e ministru…

Nu mai lucrez demult la radio, de când toate instituțiile media cu acționariat străin sau românesc au fost preluate de CRTVV, Consorțiul Radio Tv Videle. E condus de fostul deputat Rădulescu. Ăla cu mitraliera. Acum e ministrul Corectitudinii Media. Foștii colegi jurnaliști îi zic Suzănel Gâdea.

Nu m-am calificat nici pentru ajutor social, că cică am muncit de la 18 ani și asistența socială e pentru cei care n-au ridicat o pană de pe jos în viața lor. Darămite să mai fi scris și împotriva PSD. Știi că acum avem doar două partide: PSD și ALDE, care formează o coaliție de guvernare. E ca pe vremuri, doar că Parlamentul are acum doar rol consultativ, cu cei 1.200 de senatori și deputați. Președintele e for decizional.

Stai un pic să-mi revin, că e un zgomot de înnebunesc. De 15 ori pe zi bat clopotele aici și trebuie să ne închinăm oriunde suntem. Ar fi haios să vezi prezentatorii de la TVR cum își fac cruce, exact când vorbesc despre realizările mărețe de la Transporturi, de exemplu. Realizări – vorba vine – că nu se mai face nimic, nu e nevoie de autostrăzi, spun oficialii. Și nu, n-au terminat metroul din Drumul Taberei nici acum, că nu mai importă nimeni trenuri de afară. Iar în țară, în fabricile auto lucrează doar femeile. Cum a decis vicepremierul, patriarhul Daniel. Știi că e obligatoriu să porți batic pe stradă? Nu te-aș vedea sor-mio, ca pe mamaie.

Mi-e dor și de filmele străine și de muzica de afară. Acum la tv dau doar filme rusești și unele de nevizonat, filmate la Sudioul de Producție Alexandria. Știi că pe locul întâi în TOP 100, la toate radiourile, e Holograf? De vreo doi ani.

La televizor, că Netflixul e amintire, nu mă mai uit, de când bagă doar muzică populară și știrile Antena 3. Astea-s peste tot, la toate televiziunile. A mai rămas Vocea României, dar la Antena 1, că Pro-ul s-a desființat. Știi cine e acum în juriu? George Ivașcu, Gabriela Firea, Bittman și Florin Salam. E horror. Oricum câștigă numai concurenții din Teleorman. Bărbați, bineînțeles, că femeile au interzis la televizor, decizia Coaliției pentru Familie.

Sper să ne mai vedem în viața asta, soro. Deși premierul a născut de curând un băiat, făcut cu președintele. Așa că s-ar putea să se mai prelungească o generație distracția.