Scut la Deveselu? Să fie primit!
Nu mă fură nici entuziasmul lui Bogdan Aurescu, principalul negociator al României cu americanii în proiectul scutului anti-rachetă: „România – prin apartenența sa la Alianța Nord-Atlantică – este apărată mai bine ca oricând în istoria sa modernă și contemporană”.
Problema noastră e că ne apără alții. Pentru că securitatea națională a României, care stă pe trei piloni – apartenența la NATO, parteneritatul strategic cu Statele Unite și apartenența la Uniunea Europeană – este fundamentată exclusiv pe garanții de securitate. Invocam săptămânile trecute evaluarea fostului Șef al Statului Major, generalul Constantin Degeratu: „dezastru”. Armata Română „nu are capacitate de acțiune aeriană, nu are capacitate de acțiune antiaeriană, nu are capacitate de apărare a unui teritoriu sau de eliberare a unui teren”.
Prea destule argumente ca să zicem mersi că americanii sunt la Deveselu, cu o instalație care ne face țintă ce-i drept, dar ținta unor declarații de intimidare ale rușilor, care știu bine că nu sunt deloc puși în pericol. După cum înțelegem și noi bine, pe de altă parte, că scutul nu e îndreptat împotria Iranului (în primul rând fiindcă rachetele balistice ale acestuia sunt deocamdată jucării), nici împotria altor state din Orientul Mijlociu (Israelul fiind singurul care are capabilități militare remarcabile în materie, dar, departe de a fi dușman al Statelor Unite, îi este aliat de nădejde în regiune și este aliat strategic al NATO).
Că le puteam pune americanilor niște condiții – nu câte le-au pus polonezii, dar măcar câte le-au pus bulgarii – nu mai are rost să discutăm.
Scutul de la Deveselu, avea dreptate George Friedman, vehement contrazis la vremea respectivă (în 2013), de președintele de atunci al României și de secretarul general de atunci al NATO, este pentru români un simbol. Chiar dacă nu va proteja populația României și nici nu va ocroti dezvoltarea culturii, vorba lui Banconschi, ci va proteja obiective militare americane și Aliate, poate și infrastructuri critice de-ale noastre, important – repet – e că îi avem, pentru descurajare, pe americani aproape.
Altfel, până când, la o adică, să se declanșeze mecanismele Articolului 5 (care, cum plastic observa același general Degeatu, „nu e 112”), până să se adune Consiliul Nord-Atlantic și să voteze în unanimitate, am fi total descoperiți. Până să se activeze clauza de solidaritate, am sta sub scutul balivernelor politicienilor noștri, cei care au adus țara în situația de acum – în imposibilitatea de a-și apăra teritoriul.
Ne place sau nu, iată adevărul: prezența trupelor americane este astăzi garanția securității militare a României. Restul e scris în nota de plată.