Și fierul se întoarce în pământ
„Dacă vrei să se spună ceva în politică, roagă un bărbat; dacă vrei să se facă ceva în politică, roagă o femeie”…
Există oameni despre care uiți că sunt muritori. Vestea morții lui Margaret Thatcher a fost un clasic memento că până și fierul se întoarce în pământ. Avea 87 de ani, era bolnavă grav de cel puțin 10. O minte strălucită, îngrădită și umbrită de Alzheimer. Mai multe atacuri cerebrale. Și totuși, întreaga lume a părut, luni, sincer surprinsă.
Margaret Thatcher a fost singura femeie premier din istoria Marii Britanii, prima din istoria modernă a unei mari puteri occidentale. Despre politicile ei, despre realizările, eșecurile, controversele din jurul ei, despre thatcherism și adevăratul rol pe care l-a jucat fostul premier britanic în dărâmarea Cortinei de Fier – despre toate acestea și multe altele s-a discutat îndelung luni și se va mai discuta la fel de mult până ce se va așterne uitarea și se va instala impresia că Doamna de Fier a fost mereu moartă, o statuie în istoria Europei. Istoria va fi cea care o va și judeca.
Dincolo de aceste lucruri, însă, moartea lui Margaret Thatcher și comemorarea unui personaj-cheie al secolului XX trebuie să ne amintească de un adevăr: nu este deloc ușor să fii femeie în politică. Nu este ușor acum, nu a fost ușor nici când a început ea. Nici Margaret Thatcher nu credea cu adevărat că va putea ajunge atât de departe, că va scrie istorie. Cu șase ani înainte să ajungă la Downing Street, spunea că nu vede un premier femeie în Marea Britanie.
Cu poșeta la braț, cu părul tapat, pălăriii și costume colorate, machiată discret, dar mereu aranjată, a demonstrat că poți face politică, o politică dură, de nivelul cel mai înalt – cu toate acestea, nu clasica politică masculină, nu politica bărbatului. Nu e puțin lucru.
„The lady’s not turning” (Doamna nu dă înapoi), le spunea Thatcher conservatorilor săi în Brighton, 1980, la patru ani după ce și-a câștigat din partea rușilor porecla care a făcut-o o statuie din fier, cu un discurs aproape manifest, filosofic, un exemplu a ceea ce avea să rămână în cărți drept thatcherism.
Într-o lume în care Hillary Clinton a fost dintotdeauna „Lady Macbeth”, în care Angela Merkel este buldogul politicii europene, a cărei fotografie în costum de baie este folosită pentru a-i întărâta pe ciprioții furioși; într-o lume în care Cristina Kirchner este o „hoașcă bătrână; în fine, mutând obiectivul spre noi, într- o lume în care stăm și ne uităm la decolteul și pantofii Elenei Udrea și în care europarlamentara Elena Băsescu, recomandată EBA, vorbește despre sarcină și grețuri la un eveniment politic și se mândrește pe Twitter că rochia ei de mireasă stă bine în sondaje, dar se supără că nu e luată în serios ca politician; în care nu înțelegem de ce nou-venita Cătălina Ștefănescu din Parlament nu debitează încă inepții, deși i-am pus un microfon în față; este bine, într-o astfel de lume, să știm cine a fost Margaret Thatcher.