… și Hollande se piaptănă

A definit tragedia ca fiind „de natură teroristă”, ceea ce e evident. Dacă una sau mai multe persoane, de orice religie sau fără de religie, atacă oameni nevinovați, necombatanți, asta e o acțiune teroristă.

Franța se confruntă cu două tipuri de terorism: cel intern, născut în comunitățile marginalizate, pe care statul nu doar că n-a reușit să le integreze social dar și le-a ostilizat, a căror ură e alimentată de propaganda extremistă (autointitulatul Stat Islamic e cel mai iscusit în această privință) și, pe de altă parte, cu terorismul extern organizat – Daesh fiind prima și cea mai serioasă amenințare.

Cu lupii singuratici ai terorismului intern e greu de luptat. Oricine, oricând, oriunde poate declanșa un carnagiu. E imposibil de prevenit, se pot cel mult diminua consecințele.  Din păcate însă ultimele atentate din Franța au fost comise de personaje cunoscute de poliție, în împrejurări în care demersurile lor puteau fi prevenite. Cazul de azi-noapte: de  Ziua Națională, un ditamai camionul – noroc că n-a fost încărcat cu explozibil – intră într-o zonă pietonală, unde chiar și o motoretă ar fi atras atenția – și începe o vânătoare de oameni sub nasul polițiștilor. Sceleratul de la volan, tunisian stabilit în Franța, se afla sub control judiciar.

Masacrul de la Nisa este – evident și înainte de orice – un nou eșec al autorităților, al celor șase servicii de informații.

De când, în noiembrie anul trecut, președintele Hollande a promis, cu vocea gâtuită de emoție, că va distruge Daesh, n-a izbutit nici măcar ca, între două ședințe de tuns exorbitante,  să schițeze un demers coerent în direcția comunităților marginalizate, cele mai permeabile la propaganda extremistă. A încercat să modifice Constituția, în sensul de a retrage cetățenia celor acuzați de terorism – o gogomănie. Nici după masacrul de la Nisa nu va oferi altceva decât gargară politicanistă și decizii emoționale (dimineață devreme a apelat la mobilizarea rezerviștilor).

Astfel de tragedii, precum cea de azi-noapte, cărora structurile de securitate sunt incapabile să li se opună, nu fac decât să polarizeze societatea, să reducă,  mai drastic, încrederea în autorități și, finalmente, în sistem.