Și totuși, Tăriceanu vrea la Cotroceni

Publicat: 12 04. 2019, 08:48

Eu am spus de ieri: „Încă vreo 10 ieșiri cu Daea, pe teren, și Dragnea o să-i sufle-n ceafă lui Tăriceanu, în preferințele electoratului pentru președinție. Mai ales acum, când șeful ALDE n-o să-l mai aibă alături nici pe Toader, acest „Chuck Norris al Justiției”, care să-i țină harnașamentul…”. Iar pe cale de consecință, nici pe Dragnea, în șah, n-o să-l mai poată ține.

Și uite că, nici n-a trecut bine noaptea, că Tăriceanu, abia întors din State, de la întâlnirea cu Mike Pence – nu intru în amănunte pe tema notei de plată, întrucât nu cunosc detaliile tranzacției -, a și contraatacat pe declanșarea campaniei lui Dragnea, în tandem cu Daea, în contextul exploziei programului la tomate.

„Candidatura la Președinție se va anunța oficial, dar nu vorbesc neapărat în nume propriu. Am discutat acest subiect în cadrul coaliției, eu sunt pregătit să îmi asum această candidatură în condițiile în care vom vedea care este cel mai bine plasat candidat în cursa pentru fotoliul de la Cotroceni. Vom face acest lucru cel mai probabil după alegerile pentru Parlamentul European. Vom discuta cu datele în față, cu rezultatele la alegeri și cu sondajele. Dacă voi fi eu acela sigur că o să candidez. Nu ascund, îmi asum acest rol dacă va fi nevoie”, a spus Tăriceanu pentru DC News.

Bun! Adică: Daddy concentrează-te la ce-ți spun, și anume că abia m-am întors din poza cu vicepreședintele american – și poza nu spune dacă am vorbit sau doar am zâmbit împreună -, că sunt pregătit să-mi asum candidatura, fiind (după cum se vede) la toartă cu partenerul strategic, și că, după ce ne edificăm pe ce picior dansăm, post scrutin europarlamentar, dar și în sondajele pe persoană politică, dacă voi sta, eu, cel mai bine, mă sacrific, ce să fac?! Mă bag, că n-am încotro!

Remarc în tonul liderului ALDE unda unui ascendent moral, în lumina ultimelor întâmplări: vizita sa în SUA, rezultatele neconcludente ale șefului PSD în sondajele de opinie (mai mici decât ale lui Tăriceanu, ba, chiar sub ale propriului partid), jocul fără finalitate între CCR și ÎCCJ, pe „completurile de trei judecători” vs „Dosarul Bombonica”, precum și o altă bombonică pe colivă – defectarea lui Tudorel Toader pe emiterea de ordonanțe de urgență, bonus, alipirea Desdemonei-Dăncilă la trădarea lui.

Pe acest fond de vânătoare politică, voi trage concluzia că șahul „etern” în care s-au ținut cei doi lideri – zâmbindu-ne nouă ca unor râși nehibernați – s-a învârtit în jurul acestor personaje & echipa de zgomote din Parlament.

Adică: aleșii, majoritar PSD, au amânat, de la termen la termen, verdictul în cazul solicitării DNA de anchetare penală a lui Tăriceanu. La rândul său, Tăriceanu, prin săgeata sa în guvern, Tudorel Toader, a amânat, de la termen la termen, emiterea unor ordonanțe de urgență, de rezultatele cărora ar fi beneficiat, implicit, liderul PSD.

Doar că, între timp, exasperat de așteptare și de talonarea lui Tăriceanu, Dragnea a pus în aplicare varianta 1 Bis – „Dama cu camelii”: criza de sciatică; CM (câteva zile); delegarea atribuțiilor majordomului de serviciu, Florin Iordache, la conducerea Camerei; sesizarea CCR, de către acesta – în conjunctura creată -, cu privire la constituirea completurilor de trei judecători.

O variantă care, dusă la bun-sfârșit, l-ar fi putut scoate la potou pe social-democrat – eliberându-l de influențele Tăriceanu-Toader-ALDE -, dacă șefa ÎCCJ, Cristina Tarcea, n-ar fi interferat fenomenul, pledându-și cauza în fața judecătorilor CCR.

Din acest punct, situația a fost contrabalansată în favoarea liderului ALDE, indiferent de asigurările emise de acesta, conform cărora, în nicio situație ALDE nu se va rupe de PSD.

Poate că ALDE nu se va rupe de PSD, dar PSD, de ALDE, oricând, cu plăcere, odată ce-și va fi văzut sacii urcați în căruță.

Întrucât, doar un politician ultranaiv ar mai putea crede că membrii PSD vor accepta/vor trage, în campanie, pentru un candidat propus de alt partid, oricare ar fi acesta.

Iar dacă Tăriceanu crede altfel – bazându-se pe situația limită în care se află, astăzi, Dragnea -, se înșeală mai tarea decât s-a înșelat sărmana clasă politică, în ’90, atunci când Ion Iliescu promitea că FSN nu va candida în alegeri, niciodată, ca partid politic.