Simona Halep și politica românească

Auzind-o că trece, schimbându-și mimica odată cu înlocuirea englezei cu româna, am crezut că vrea să facă discretă recunoștința pentru sprijinul pe care i l-a acordat semnificativa galerie românească. Dar nu despre asta era vorba, ci despre o dezaprobare categorică a celor care confundă „templul sportului alb” cu arena sângeroasă a gladiatorilor, cum a devenit scena politică românească. Degradarea ei ne costă pe toți.

În locul unei evoluții naturale spre o democrație consolidată, marcăm, de la un ciclu electoral la altul, o alunecare pe toboganul derizoriului. De aceea, probabil, începe să se instaleze o nouă nostalgie, după începuturile tranziției; când lupta parlamentară cunoștea și compromisuri care să satisfacă voința protestatarilor din stradă. Și asta în ciuda – sau poate condiționată – de grave convulsii sociale, cum au fost mineriadele! Sa nu uităm că, ajuns la limita de jos, de unde se prefigura anarhizarea țării, salvarea de pe marginea prăpastiei a venit chiar de la puterea care câștigase alegerile la un scor categoric! Guvernul Stolojan avea să facă o corecție salvatoare de direcție mutând avionul numit România de la Est la Vest!

Din păcate, nostalgia mai recentă e și pentru calitatea și expertiza demnitarilor desemnați să administreze țara. Azi însă, o majoritate modestă numeric, în raport cu scorurile cu care câștiga FSN sau PDSR altădată, nu dă semne că va pune stavilă exceselor abuzive, iar calitatea demnitarilor promovați coboară sub limita acceptabilității, nu doar față de cum erau promovate primele guverne postdecembriste. dar și față de primele două din actualul mandat! De aici furia demonstranților! Dar una stearpă, căci nu există o alternativă măcar în proces de formare. Sub raportul expertizei. Sau chiar al onestității. Partidele din România sunt cercuri închise, feude ale unor grupuri intangibile. C-așa-i în tenis? – cum ne asigura de dincolo de mormânt, neuitatul Toma Caragiu.

Nicidecum! În tenis, un jucător obscur, fără să fi făcut dovada unor calități profesionale, împins însă spre victorie de forțe din umbră care mânuiește o galerie care să-l destabilizeze pe cel bun, se descalifică automat, e mătrășit de pe teren! De aici, reproșul formulat de Simona Halep pentru cei care încalcă regulile de fair-play ale tenisului. Și politica în democrație, inventată de aceeași societate, are regulile ei stricte. Despre ele aveam să vorbim cu Alina Mungiu-Pippidi. Deși i-am propus să începem să discutăm de ce a devenit ea, analist politic de anvergură academică, „inamicul public numărul unu”, mi-a propus că ar mai important să ne ocupăm de motivele pentru care viața noastră politică naște monstruozități.

Iată una denunțată de invitata noastră: „Partidul M..e PSD este partidul care s-a creat contra PSD. Cu asta n-ai cum să dialoghezi. Decât să faci ce vor ei (demonstranții din Piață, care au o singură dorință: demisia Guvernului -n.r.). Ce dialog poate să aibă loc? Cine s-a dus acolo vineri, nu s-a dus pentru dialog. Că n-avea ce dialoga. S-au dus partidele de opozitie, care s-au asezat în primul rând, de altfel, ca să spună că ei sunt mai buni decât PSD. OK. Trebuie s-o dovedească la alegeri. Eu, să fiu în locul PSD, de mult convocam alegeri anticipate.”

Ar fi capabil dl Liviu Dragnea să ia o asemenea decizie? Imposibil! Ca să-și aducă o persoană care să mimeze șefia guvernului, a trebuit să recurga la arma opoziției care e moțiunea de cenzură. Deci, soluția aceasta fiind imposibilă, va încerca opoziția să se întoarcă spre sine și să găsească forța regenerării? Așa ar fi de dorit. După epuizarea energiilor acestor demonstrații, încotro se vor îndrepta speranțele opoziței? Spre unitatea ei, le cere reprezentantul aflat, ca președinte al țării, în formula puterii de azi. Va fi el, Klaus Werner Iohannis, candidatul unic al opoziției? Câtă credibilitate mai are? Modestă, dovedită și în această vară fierbinte.

Deloc paradoxal, șansele sale sunt în mâinile lui Dragnea&comilitonii săi, printre care, de exemplu, Cătălin Rădulescu, Codrin Ștefănescu etc. Probabil, prestația guvernamentală nu se va schimba, în schimb o eventuală suspendare a președintelui va coagula în jurul victimei -suspendarea n-are motivație reală – toate forțele antipesede. Va fi o luptă corectă, ca-n tenis? Dimpotrivă, zice invitata noastră: „În acest moment, la noi sunt două forțe mari. Una este PSD, unicul partid reprezentativ, care controlează Jandarmeria, serviciile Ministerului de Interne, tot ce este sub conducerea guvernului, pentru că ei au guvernul și majoritatea parlamentară. Și pe de altă parte, avem celelalte servicii, care sunt controlate de președinte, că așa e constituțuional și care au devenit, cum se zice în engleză ROGUE – adică au devenit niște servicii secrete necivile, după cum ne-a spus Traian Băsescu. Că el le-a instrumentat astfel, ca să poată să răzbească în lupta cu oligarhii, dar după aceea tot el ne-a spus că n-a putut să le mai pună la locul lor și că ne lasă nouă misiunea să ne descurcăm cu ce a creat.”

Așa va fi? Probabil că o suspendare a domnului Iohannis e contraproductivă PSD. Dar va câștiga ce-i mai bine pentru România, așa cum e în tenis?