Singura certitudine după 9 decembrie

Publicat: 15 11. 2012, 08:46
Actualizat: 29 07. 2014, 21:34

Ziua alegerilor parlamentare, 9 decembrie, poate fi privită drept un punct terminus, momentul în care se separă apele. Un fel de „ori noi, ori voi” sau mai direct spus „cu sau fără Băsescu”, chiar dacă nu este un vot pentru alegerea președintelui. Președintele a reacționat deja violent. Forțat și de pasivitatea celor de la ARD, a intrat în bătălie din prima săptămână de campanie. Și va ieși constant până se va înțelege clar că nu se poate trece peste el și voința sa în nominalizarea viitorului premier.

Debutul campaniei a arătat fără echivoc că vom asista la un meci Traian Băsescu – USL și nu la o confruntare pe principii și soluții economice între USL și ARD.

Președintele va încerca constant să-și găsească noi aliați și să dezbine USL. Primul pas a fost făcut, prin creionarea imaginii unei posibile coabitări cu Victor Ponta și a unei antiteze totale cu Crin Antonescu. Iar războiul politic va continua din ce în ce mai puternic pentru cel puțin încă o lună. Va putea exista o coabitarea sau nu după alegeri, vom vedea.

În timp ce electoratul este concentrat pe marele meci USL -Băsescu, se discută prea puțin despre calitatea candidaților propuși de partide, deși aceasta ar fi trebuit să fie tema centrală. Astfel, în noul Parlament, forul reprezentativ al poporului, se vor strecura de-a valma tot felul de cetățeni cu un trecut dubios: traseiști, incompatibili, incompetenți, negustori de straie politice, turnători la Securitate și fanfaroni.

Te poți întreba pe bună dreptate cum este posibil ca generalul Gabriel Oprea, cel care l-a ajutat pe Traian Băsescu, să fie acum pe listele USL sau cum Dan Voiculescu, care a primit din partea instanței un verdict de colaborator al Securității, să nu aibă nicio problemă în a candida din nou. Cum se face că o Comisie de moralitate a PDL l-a scăpat din vedere pe Alin Trășculeșcu și poate nu este singurul.

Te întrebi cum pot fi realeși Voiculescu și Oprea cu peste 50%, dar poate și clonele lor locale. Ce calități l-au recomandat pe Gigi Becali să intre în PNL? De ce au fugit Elena Udrea și Vasile Blaga la Roman, respectiv în Timiș? Cine și ce-i ajută pe acești oameni să reușească? De ce atât de hulitul sistem electoral din 2008 nu a fost schimbat?

Un răspuns ar fi Rețeaua. Rețeaua domină și există în fiecare partid. Ea îl pune pe liste pe fiul, sora, fata, nepoata, amanta, finul, prietenul, patronul, sponsorul, mogulul tv ș.a.m.d. Ea te învață că, în ziua votului, doctrina intră direct în stomacul alegătorului.

Rețeaua îți spune că în perioada campaniei facturile preoților se taie direct pe numele candidaților. Că spitalele se mută în stradă, iar poporului i se ia tensiunea și i se măsoară glicemia direct în corturile candidaților. Că restaurantele sunt înlocuite cu popotele candidaților. Că primarii pot inventa după bunul plac o zi a comunei, localității, doar pentru a sărbători alături de un anume candidat. Că ideile trec pe planul doi și că altele sunt atributele unui candidat puternic.

După 9 decembrie acești oameni se vor numi aleșii poporului, vor face și desface majorități, vor genera crize politice și vor vota prea puține legi în favoarea celor care i-au ales.

Ziua alegerilor reprezintă șansa societății, ca la fiecare patru ani, să încerce să genereze un proiect mai bun. Un Parlament mai bun ar fi un prim pas, un nou început.

Din păcate, singura certitudine după 9 decembrie este că promisiunile electorale se vor încheia odată cu alegerile, iar vremuri mai bune nu sunt de așteptat. Anul 2013 va fi un an teribil din punct de vedere economic, care poate fi dublat, prin generozitatea politicienilor, de o nouă criză politică. Haosul va înlocui raiul din oferta electorală. Românii au mai mers pe acest drum sinuos, dar politicienii mizează pe faptul că el a fost uitat.