Societatea civilă a murit. Trăiască societatea înregimentată!

Publicat: 09 06. 2018, 23:32

Penibil, să fiu martorul unor lamentări imberbe, de genul celor „emanate” de „rezistenta” societate civilă românească: „Au venit peste noi, ne-au luat terenul de joacă, ne-au dat castane și ne-au trimis acasă. Au distrus simbolul anului 1990 –  protestul cămășilor albe, organizat împotriva reținerilor/arestărilor celor ridicați din Piața Universității, de Poliție, în 1990, înaintea mineriadei din 13-15 iunie”.  Sau, ceva de genul: au venit în Piața Victoriei, ca să ducă în derizoriu „simbolul luminilor”, al luptei împotriva corupției, transmis de noi, Europei civilizate.

Și unde ați fost, reprezentanți ai României europene, după mitingul acela sublim, care a străbătut, prin simbol, întreaga lume civilizată, ca o rază de lumină a demnității românești?!

De câte ori v-ați mai adunat în „zona liberă de neocomunism”, așa cum a fost ea definită în Piața Universității, în serile de luptă ale anului ’90, ale Golaniadei, ca să luați de gât, cu sutele de mii, remanențele comuniste din noua Românie?!

Eu nu vreau să blamez pe nimeni! Vreau doar să atrag atenția că spectacolul de lumini, voci și umbre, nu ține loc de luptă și ofensivă a democrației, împotriva „rezistențelor” politice gregare.

Sigur, a fost frumos să aprindem luminile peste albul zăpezilor, în noapte, ca o chemare la curățirea României, în ansamblu, dar cu o seară albă, nu e să face primăvară.

E frumos să lucrăm cu simboluri, dar, în 2018, simbolul luminii nu e de ajuns. În 2018, ori lupți/reziști, ori te lași. Să vii la miting, doar că e cool, e un demers inutil. Tocmai a trecut timpul în care, ori te lupți, ori te duci la un capucino cu fetele.

Piața a fost ocupată de „adușii cu japca” ai PSD, și instalați acolo, în fața Guvernului, de către liderii social-democrați, pentru că tu, societate civilă, grup responsabil cu aprinderea luminilor în țară, ai lipsit din „zonă”.

Credeai că, dacă te-ai aflat, o dată, cu sutele de mii, în „umbra” luminilor democrației, în Piața Victoria, e de ajuns? Că, dacă ai numărat, pentru câteva ore, jumătate de milion, te-a luat puterea din România în serios, te-a ținut minte, ți-a făcut dreptate?

Cât de penibil să fii, astăzi, ca, după sute de zile de „rezistență” la limtă, când ai adus câteva zeci de oameni în Piață, să te plângi că PSD ți-a luat locul, acolo unde ai crezut tu, societate civilă, că ai înfipt, în asfalt, drapelul simbolurilor rezistenței?

Ei află, societate civilă dâmbovițeană, că PSD ți-a ocupat zona, din nou, pentru că ai lipsit din Piața despre care spui că-ți aparține; pentru că ai plecat; pentru că ai dezertat din „luptă”. Tot așa cum ai dezertat și la alegerile parlamentare, din 2016, când au ales doar cele peste trei milioane ale lor. Pentru că nu te-a interesat. Pentru că ai defectat, societate civilă, lăsând PSD să ia țara sub ocupație. Ca să te plângi, apoi, imediat, că Ponta, Dragnea, Iordache, Dan, Dăncilă, și ceilalți, îți fură democrația de sub nas.

Tu i-ai lăsat să ți-o fure, împreună cu opoziția ostenită, atentă doar la împărțirea „posturilor ei de conducere”.

Mitingul PSD „ți-a ocupat” piața „Societate Rezist”, pentru că ți-ai abandonat menirea, pentru că ți s-a părut că e de ajuns să aprinzi, peste noapte, luminile telefoanelor, și gata, să pleci acasă.

Te-ai înșelat! Ți-ai uitat rostul! Ai uitat să lupți, nu cu arma, ci cu mintea, cu rezistența, cu inteligența. Ți s-a părut că ai făcut prea mult?! Ei bine, da, ți s-a părut!

Simbolurile nu mai sunt de ajuns, a trecut timpul lor. Lupta e pe viață și pe moarte.

Iar tu, societate civilă românească, ai cam murit. Sau, cel puțin, faci pe moarta în păpușoi…