„Statele Unite – Al Treilea Reich”

Publicat: 21 10. 2015, 10:18
Actualizat: 22 10. 2015, 12:00

Savantul și Grobianul – n-ar exista personaje mai diferite. Unul cu frică de Dumnezeu, celălalt în competiție cu El (recunoscând, însă, cu fairplay, „E cel mai bun!”). Și, totuși, discursul lor politic e asemănător până la  identificare.

Dacă spectacolul lui Trump îl înțeleg, pricep mai greu prestația dezlănțuită a lui Carson. În cazul lui Trump e vorba de o supraevaluare patologică, în cazul lui Carson – de o tulburătoare  lipsă de cultură politică. 

Dacă, în provincialismul incurabil care ne bântuie, trăim încă frustrarea că doar în campaniile noastre electorale se vântură inepții, putem renunța măcar la acest complex de inferioritate.

Cum atacă Ben Carson campania? „Statele Unite sunt Al Treilea Reich” și, pe cale de consecință, actualul președinte e un fel de Hitlerică, existând pericolul ca, oricând, din mijlocul națiunii să se ridice un Hitler în toată puterea cuvântului. Recomandă ca lectură obligatorie „Mein Kampf”, să înțeleagă cetățenii ce i-ar paște dacă nu-l votează.

În ce fel se ajunge la nazism? Prin respectarea necritică a unei conduite exasperante – political correctness, și prin repetate discriminări pozitive. Fiindcă guvernanții au instrumentalizat frica, astăzi americanii au devenit mult prea corecți politic ca să împiedice accesul la putere al unui eventual Hitler.

Despre lume și viață: oamenii nu trebuie împiedicați să dețină arme, dar cele semiautomate nu sunt recomandate în orașele mari.

Vladimir Putin? Un derbedeu obraznic.

Cât privește Orientul Mijlociu, distinsul savant are două idei puternice: Statele Unite trebuie să sprijine necondiționat Israelul, iar de teroriști se poate scăpa, pot fi obținuți pe o tipsie de argint în două săptămâni, cu condiția ca liderii de la Washington să le spună conducătorilor arabi că America va fi independentă energetic…

Dacă personajul care debitează ideile astea n-ar fi un mare neurochirurg, aș zice: te doare mintea!