Surprinzător: Iohannisis vorbește

Publicat: 14 10. 2015, 18:13

Pleacă la Bruxelles, la Consiliul European, și ne-a făcut onoarea să ne citească și să comenteze ordinea de zi. Căscam respectuos, când am tresărit violent: ” Conflictul din Siria e cauza unui numar imens de refugiati. Soluția este evidentă – pacea în Siria. Pentru asta trebuie să colaboreze toate părție implicate (…).. Singura cale de ieșire este cea a negocierii. Toate părțile implicate trebuie aduse la masa negocierii și atunci se vor găsi soluții. Acesta este punctul de vedere al României”.

Aualeu! Chiar „toate părțile implicate”? Păi, pe lângă regimul Bashar Al-Assad, Statele Unite, Rusia, Turcia, Arabia Saudită, Qatar, Iran, Hezballah, milițiile teroriste sunnite, foarte implicat e ISIS. Tocmai și-au făcut o țară, pe jumătate din teritoriul Siriei! Victime și călăi, cu toții la masa negocierilor? Sper că n-am înțeles bine.

Lovit de limbuție, deși anunțase doar o declarație de presă, președintele Klaus Iohannis a acceptat „trei întrebări: unu, doi, trei”.

Mă opresc la „unu”:

-Cum comentați declarațiile domnului Juncker…?

-Cineeee ?!…

Reporterul TVR a reluat întrebarea, explicând cine e Jean-Claude Juncker și ce-a declarat el. 

-Această poziție e una surprinzătoare și voi afla mai multe detalii cu ocazia întâlnirilor de la Consiliul European. E neobișnuit ca președintele Comisiei Europene să facă declarații în chestiuni-cheie, fără să armonizeze aceste declarații cu statele membre. Prefer să aflu ce a dorit să spună și după aceea să comentăm.

Declarațiile lui Juncker au fost clare-cristal. Iată-le: „Știu din conversațiile mele cu Vladimir Putin că nu acceptă fraze ca acelea de atunci, când Barack Obama a spus că Rusia este o putere regională. Ce înseamnă asta? Nu poți vorbi despre Rusia așa (…) Trebuie, o spun deschis, să tratăm Rusia decent (…) Rusia trebuie tratată ca un egal (…) Trebuie să facem eforturi spre o relație practică cu Rusia. Nu este sexy, dar  trebuie s-o facem, nu putem continua așa”.

Declarații „surprinzătoare”? (Juncker nu mai surprinde nici deghizat de Halloween). Nu cumva declarațiile sunt inacceptabile? Venind din partea euforicului eurocrat, poziționarea față de Rusia era chiar așteptată. Pentru informarea consilierilor președintelui Iohannis, un text – datat 29 iunie 2014, semnat de Mihai Drăghici de la  Mediafax – pe care ar trebui să facă efortul să i-l rezume. Titlul o dă mură-n gură: „Cameron: Desemnarea lui Junker riscă să lase România și Bulgaria fără protecție în fața Rusiei”. Citiți și ștergeți-vă surpinderea de pe chipiuri (pardon, chipuri):

„Premierul britanic David Cameron a avertizat statele UE, la summit, că nominalizarea lui Jean-Claude Junker la președinția CE ar putea avea efecte negative pentru fiecare țară, României, Bulgariei și Poloniei transmițându-le că riscă să rămână fără protecție în fața Rusiei, potrivit Mail on Sunday. Publicația Mail on Sunday a prezentat extrase ale discursului pe care premierul David Cameron l-a ținut în fața șefilor de stat și de guvern din țările UE, cu ocazia reuniunii Consiliului European, în încercarea de a-i convinge să nu îl desemneze pe Jean-Claude Junker pentru postul de președinte al Comisiei Europene. .

Veți spune că Iohannis nu era președinte în vara anului trecut. Nu era nici când România a intrat în UE, ceea ce nu înseamnă că n-ar fi putut afla între timp .