Tăriceanu – o mână moartă
PNL a fost mereu un partid imprevizibil, dar nu s-a mai întâmplat, până acum, ca o grupare minoritară internă să pupe unde majoritatea tocmai a scuipat. Surpriză însă! La nici douăzeci și patru de ore de la ieșirea PNL din guvern, decisă de Delegația Permanentă, Călin Popescu Tăriceanu, unul dintre puținii politicieni cu sânge liberal, a intervenit pe lângă șeful PSD, Victor Ponta, să continue „proiectul USL” și, implicit, guvernarea, împreună cu partidul său. „Dragă Crin, dacă nu îți vei asuma responsabilitatea, o voi face eu. Îi voi cere lui Victor Ponta să-și mențină toate angajamentele luate în USL, inclusiv susținerea unui candidat liberal la prezidențiale”, i-a transmis el lui Crin Antonescu, înainte de a pleca să se întâlnească personal cu premierul, de la care primise, într-o conversație telefonică, vorbe încurajatoare.
Demersul dlui Tăriceanu pare însă lipsit de sens (nici Ludovic Orban nu l-a înțeles), în condițiile în care decizia PNL de rupere a protocolului USL este ireversibilă, iar primul ministru se află în negocieri avansate cu UDMR pentru formarea unui nou guvern și refacerea majorității parlamentare. Ce l-a mânat, atunci, în luptă pe liniștitul domn Tăriceanu? Răspunsul se află dincolo de gargara cu „așteptările electoratului”, în straturile primare ale conștiinței politice, unde rezidă grija pentru propriul său viitor și nerăbdarea de a plăti polițe vechi.
Apariția pe firmamentul PNL a lui Klaus Iohannis i-a închis, practic, lui Călin Popescu Tăriceanu calea spre funcția de prim-ministru într-un cabinet format de liberali. Din 2009, de când alianța PSD-PNL i-a propus prima dată să conducă executivul, dar nu l-a acceptat președintele Băsescu, forțând menținerea guvernării pedeliste, primarul Sibiului a rămas în memoria publicului drept premierul liberalilor, perechea lui Crin Antonescu și întruchiparea administrației eficiente. Înscrierea dlui Iohannis în PNL, anul trecut și instalarea sa direct în funcția de prim-vicepreședinte i-au demonstrat liberalului Tăriceanu – marginalizat după 23 de ani de vechime în PNL, șase în fruntea acestuia și patru la conducerea unei guvernări prospere – că jocurile sunt deja făcute și dl Iohannis este singurul candidat oficial la funcția de premier, post alegerile prezidențiale, lucru întărit zilele trecute de Crin Antonescu. Cum acesta din urmă ar putea fi ales președintele României, dlui Tăriceanu nu i-ar mai fi rămas decât un loc de parlamentar și un portofoliu ministerial oarecare, mai curând incert. Singura sa șansă: recucerirea poziției pierdute în partid, prin destabilizarea lui Crin Antonescu, vinovat de pierderea guvernării „pentru orgoliul unui om”. Domnia sa spera să-i mobilizeze pe nemulțumiți, să preia negocierile cu PSD, lăsându-i pe separatiști în minoritate, și să-i plătească, astfel, cu aceeași monedă lui Crin Antonescu, pentru campania necruțătoare dusă împotriva sa cu cinci ani în urmă.
Nimeni însă nu l-a urmat, fiind nevoit, în aceeași zi, să demisioneze. Dl Tăriceanu și-a jucat, așadar, ultima carte în PNL, dar nu cred că a sfârșit partida. Este posibil s-o continue la altă masă, jocul cu puterea creând dependență.