Teroriști, jurnaliști, pușcării și cârtițe

Publicat: 25 03. 2018, 17:17

Sultan ErdoÄŸan s-a întânit ieri cu activul partidului său din provincia Samsun (în nordul Mării Negre). În obișnuitul său discurs mobilizator, le-a declarat celor prezenți în număr mare să-i soarbă cuvintele că studenții de la prestigioasa BoÄŸaziçi Ãœniversitesi (Universitatea Bosfor) din Istanbul, care au protestat pe 19 martie împotriva Operațiunii „Ramura de măslin” (calibru: 120 mm) vor fi urmăriți și exmatriculați. I-a numit „teroriști”, „comuniști”, „trădători”.  

Zilele trecute, ErdoÄŸan anunțase victorios că orașul Afrin a fost în totalitate cucerit și armata turcă se îndreaptă spre Manbij, la doar două luni după ce, pe 20 ianuarie, le fluturase kurzilor sirieni „Ramura de măslin”.

De altfel, profitând de războiul civil din Siria și pretextând că luptă împotriva autointitulatului Stat Islamic, Turcia a vânat kurzi.

Nu e prima oară când mediul academic turc își exprimă revolta față maniera în care Sultanul abordează problema kurdă. În 2016, peste o mie de profesori de la universitățile din Istanbul au semnat o scrisoare deschisă cerând oprirea violențelor împotriva etnicilor kurzi. 148 dintre semnatari se află sub urmărire penală pentru „propagandă teroristă”, iar 3 dintre aceștia și-au primit, la sfârșitul lui februarie sentințele, din fericire cu suspendare.

Gestul celor peste o mie de universitari, precum și al studenților de la BoÄŸaziçi e cu atât mai curajos cu cât țara lor se află, de la lovitura de stat eșuată din iulie 2016, în stare de urgență, iar de atunci în învățământ s-au desfășurat câteva acțiuni în forță de epurare a așa-numiților güleniști.  

M-am întrebat, citind discursul de la Samsun al Sultanului, cum l-ar fi comentat doamna Hanim Büșra Erdal. Dar Hanim Erdal, jurnalista strălucită a cotidianului „Zaman” (Timpul) din Istanbul e după gratii, iar „Zaman” e închis din vara lui 2016.

Erdal ispășește, de aproape 700 de zile, o sentință de 15 ani pentru terorism la Bakırköy Kadın Kapalı Ceza Ä°nfaz Kurumu, (închisoarea de femei din Istanbul, lângă Leprozerie), ca în burta unei scoici în care se aude geamătul mării Marmara.

Ca  Hanim Erdal mai sunt zeci, cel puțin șaptezeci – Turcia a devenit cea mai mare pușcărie din lume pentru ziariști (urmată de China și Egipt).

Organizații profesionale din lume le-au scris săptămâna trecută domnilor Donald Tusk, președintele Consiliului European, și Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene, care urmează să se întâlnească mâine la Varna cu Recep („Respectatul”) Tayyip („Piosul”) ErdoÄŸan („Bravul”). Una dintre temele convorbirilor ar putea fi chiar „libertățile fundamentale și statul de drept în Turcia”. Cred însă că mai degrabă Sultanul își va domina interlocutorii. În seraiul minții lui, e un Pater Patriae, care are sacra obligație de a-și mustra supuși chiar și cu moartea, dacă e nevoie (despre reintroducerea pedepsei cu moartea a vorbit cu patos). Pe de altă parte, când nu au interesul, democrații occidentali sunt orbi ca niște cartițe.