Transnistria – următoarea țintă?

La sfârșitul săptămânii trecute, au apărut primele declarații explicite ale unor oficiali, europeni și americani, în legătură cu  Transnistria, ca a doua țintă a Rusiei, după Crimeea.

Eternul candidat la președinție, senatorul american John McCain, a declarat că „Moldova este țara care trebuie urmărită cu atenție”, fiindcă îi pare a avea statutul Ucrainei de dinaintea anexării Crimeii: nu este membră NATO, în regiunea separatistă Transnistria există trupe rusești, precum și solicitări de asistență la Kremlin ale autorităților locale. Abordarea e mai degrabă politicianistă, menită să sublinieze că reacția Statelor Unite (și a Uniunii Europene) la acțiunile lui Putin a fost „incredibil de slabă”. (Slabă sau nu, e prematur de apreciat, cât timp încă nu s-a epuizat lista sancțiunilor, iar efectul prin cumulare al sancțiunilor economice abia urmează să fie evaluat. Firește că au apărut și o mulțime de glume pe tema precarității sancțiunilor. Cea mai bună: școlile occidentale prestigioase la care învață copiii oligarhilor ruși le vor scădea nota la purtare).

Mai importantă e declarația comandantului forțelor NATO în Europa, generalul Philip Mark Breedlove: „Sunt absolut suficiente efective rusești masate la granița estică a Ucrainei, pentru a ajunge în Transnistria, dacă se va lua decizia, iar lucrul acesta este foarte îngrijorător”. Dar și acesta e un punct de vedere unilateral, militar, neavând cum să ia în calcul toate subtilitățile zonei.

Autoproclamata Republică Moldovenească Nistreană, cu capitala la Tiraspol, este o regiune separatistă autonomă pe teritoriul Republicii Moldova, la granița cu Ucraina. După războiul civil din 1992, rușii au păstrat în zonă în jur de o mie de militari, sub pretextul menținerii ordinii. Așa-zisa Republică Moldovenească Transnistreană n-a fost recunoscută oficial nici măcar de Federația Rusă (cu care nu are granițe). Foarte pe scurt, ar mai fi de spus că, la 17 septembrie 2006, autoritățile separatiste transnistrene organizaseră un referendum, nerecunoscut de comunitatea internațională, din care a rezultat că majoritatea cetățenilor sprijină independența față de Moldova și aderarea la Federația Rusă. La recensământul din 2004, Transnistria (incluzând orașul Tighina) avea o populație de 555.347 de locuitori, între care 32 la sută moldoveni, 30,37 la sută ruși, 28,82 la sută ucraineni (restul – bulgari, găgăuzi etc).

O acțiune militară a rușilor în Transnistria acum ar fi lipsită de rațiuni tactic-strategice. Republica Moldovenească Transnistreană a fost, de la înființare, și rămâne, un prilej de presiune asupra Republicii Moldova, principala problemă în perspectiva unei viitoare integrării în UE și NATO. Transnistria este instrumentul prin care Federația Rusă speră  să păstreze Republica Moldova în zona sa de influență. A anexa Transnistria în viitorul apropiat nu are nici o noimă. Logic ar fi ca, după anexarea Crimeii, Putin să federalizeze Ucraina, cum de altfel anunțase ministrul de Externe Serghei Lavrov, încă din 14 martie, la întâlnirea cu omologul său american John Kerry.

Abia după ce Rusia va readuce, prin federalizare, în sfera sa de influență estul și sudul Ucrainei, va fi capabilă să realizeze o  eventuală legătură cu Transnistria.

La sfârșitul lui noiembrie, în Republica Moldova vor avea loc alegeri parlamentare. O intervenție a rușilor în Transnistria n-ar face decât să ridice scorul Alianței pro-antalntice aflată acum la putere în Chișinău. (Ultimul sondaj de opinie, efectuat înaintea crizei din Ucraina, dădea un procent îngrijorător de ridicat Partidului Comunist al lui Voronin).

În fine, a dezgheța conflictul din Transnistria ar înseamna pentru ruși să arunce Republica Moldova în brațele României (conform legii gravitației politice, despre care v-am mai vorbit).

Iată și opinia fostului premier al Republicii Moldova, Mircea Druc: „Toată strategia de 20 de ani a Moscovei a fost să facă axa Tiraspol, de la Tiraspol prin Comrat să iasă la gurile Dunării, din Tiraspol la Odesa, din Odesa în Crimeea și să rupă Ucraina de la Marea Neagră”. Până la „axa Tiraspol”, zona va trece printr-un hățiș de acțiuni și reacțiuni, ale Rusiei și ale alianței euroatlantice.

Dacă ar fi să fim optimiști, faptul că atât Secretarul de Stat american John Kerry (care a fost, de curând, la Chișinău), cât și vicepreședintele Joe Biden (care a fost, zilele trecute, la Vilnius și Varșovia) ocolesc Bucureștii, înseamnă că nici un pericol iminent nu paște Transnistria. Mai poate înseamna și că liderii noștri nu prea sunt băgați în seamă, dar să rămânem optimiști.