Tudose, primul șah la Dragnea

Publicat: 13 10. 2017, 10:54

Cu o singură excepție: să-l mănânce cineva, crud, pe Tudose, la micul dejun de miercuri.

Altfel, dacă va câștiga, în CEx-ul de joi, Dragnea – adică, dacă Shhaideh va rămâne în guvern, cu sprijinul membrilor Comitetului, fapt care ar denota că liderul partidului nu și-a pierdut sprijinul majorității baronilor -, și va pleca Tudose, e șoc. Al doilea guvern PSD, cu ALDE la remorcă, va fi explodat peste noapte, după numai 100 de zile de funcționare. Se va declanșa, fără putință de tăgadă, o criză politică ce n-a văzut Parisul, nici înainte, nici după Macron, programul de guvernare, nu că va fi bulversat, dar nu va mai avea nici un chichirez, iar cel mai cunoscut partid din România, adus în fruntea țării de un scor uriaș al alegătorilor va fi compromis, lăsând impresia că nu are capacitatea de a guverna. Președintele Iohannis se va gândi tot mai serios la noul său „guvernul meu”, fiind foarte posibil să numească, iar și iar, un premier tehnocrat.

Dacă va câștiga Tudose, CEx-ul, ultima redută a lui Liviu Dragnea, admițând remanierea cerută imperativ de premier – ceea ce nu e deloc absurd, după ce patru personaje cheie de la vârful partidului (Bădălău, Stănescu, Ciolacu și Neacșu) l-au rugat să „nu cumva să plece de la Victoria” – atunci partidul va fi resetat – pe o direcție sau alta – , actualul lider va fi, mai devreme sau mai târziu, ostracizat, vor zbura, evident, toți oamenii acestuia din guvern, cei din administrația locală urmând să fie convertiți la noua linie.

Un echilibru subțire, nesigur și de scurtă durată, precum „sârma” acrobatului încălțat în cipici albi, abgradați cu poante, pe care se vor îndrepta, unul către celălalt, Dragnea și Tudose, pas cu pas, până la confruntarea decisivă, ar putea „organiza” DNA, prin reținerea lui Sevil Shhaideh, între timp, după cum umblă un zvon în piață.

În acest caz, toți ceilalți miniștri propuși de Tudose vor fi remaniați, dându-i-se acestuia din urmă o satisfacție de complezență, războiul rece dintre președintele partidului și premier urmând să îmbrace diferite forme, până la victoria finală a, „măcar”, unui dintre ei.

Ultima și cea mai exersată variantă în tânăra noastră democrație ar fi, șoc, după cum spuneam mai sus, să-l mănânce careva, crud, pe Tudose, la micul dejun de miercuri.

Cum?! Așa bine, că doar s-a mai văzut. Știm cu toții că nimeni nu-i perfect.

De acum încolo aproape totul depinde de el, de Tudose: cât de bine va sta pe propriile-i picioare și de cât de bărbătește se va exprima. Întrucât, despre Dragnea am aflat deja că nu poate vorbi ca o femeie.

Se desprindă de aici o amenințare?! Palpitant!