Ultimul sereist aprinde lumina

Publicat: 26 05. 2017, 00:24

Sigur că pare neverosimil; sigură că, dacă-ți faci filmul, în cinemaul capului, par cadre decupate din „Pantera Roz”, cu Steve Martin, dar, până la urmă, asta e: SRI-ul a „intervenit” ca să se facă lumină în arhive. Să vezi cum a fost!

Întâi a apărut megalista lui Toader.

Apoi, a „explodat” bomba președintei UNJR, Dana Gârbovan, care a cerut precizări imediate, în legătură cu prezența unui cadrul SRI în arhiva SIPA, în anul 2013, în mandatul de ministru al Justiției, al lui Robert Cazanciuc.

Deci, ne-a cășunat pe Robert Cazanciuc, omul lui Ponta – căci în mandatul său, un sereist a schimbat becul la arhive -, că ne ia la mișto.

„Nu erau patru persoane, era o comisie constituită ca urmare a unei sesizări venite la ministerul Justiției. Sistemele de supraveghere video arătau că se întâmplă ceva cu sistemul de iluminat. Prin ordin de ministru s-a aprobat o comisie care să verifice acea instalație de iluminat. (…) Au verificat instalația de iluminat, au schimbat un bec și au părăsit acea incintă constatând că toate sigiliile de la camerele în care erau depozitate efectiv documentele erau intacte. Nu au avut acces la niciun document, la absolut nimic din arhiva SIPA, a fost o operațiune strict administrativă. Au părăsit locația consemnând un proces verbal la acea chestiune”, a spus Cazanciuc.

Bine, bine – comisie, bec, sigilii, înțeleg, dar de ce SRI?!

Păi, pentru că așa zice legea: „Accesul pentru intervenții tehnice, reparații sau activități de deservire în locuri în care se lucrează cu informații secrete de stat ori în care se păstrează, se prelucrează sau se multiplică astfel de informații este permis numai angajaților unității, care dețin autorizații de acces, corespunzător celui mai înalt nivel de secretizare a informațiilor pe care le-ar putea cunoaște„, – Hotărârea de Guvern 585 din 2002. Iar omul, sereistul, de, era detașat la MJ, ca să corespundă cu nivelul de secretizare.

Asta e! Așa că, mai bine ne-am păstra gloanțele pentru ce urmează să ne mai spună ministrul Justiției, Tudorel Toader, care ne duce, bulversant, cu zăhărelul, după megadesecretizarea ciozvârtei de listă cu persoanele care au intrat la dosare, după 2006.

„Toate cele 22 de vizite nu sunt 22, sunt mult mai multe. Cele pe care le-am enumerat eu sunt 22, pe baza ordinelor pe care le-am trecut acolo și datele. Sunt mult mai multe vizite, sunt și două rapoarte pe care nu le-am desecretizat, dar le vom desecretiza, cele două din care veți afla mai multe informații și sigur, mai multe vizite”, a spus Toader…. Deci, formăm 22.22.22, și…

În consecință, ceea ce am văzut astăzi este o listă cu persoane nesecrete, care au avut acces la informații secretizate. Urmează să ni se arate alte două rapoarte/liste cu persoane secrete, care au văzut (poate copiat/ridicat/rearhivat/folosit/tradus) respectivele dosare secrete, cu informații secrete, despre viețile secrete ale magistraților cu nume încă secrete.

Ce am înțeles eu după intervenția Danei Gârbovan și răspunsurile lui Cazanciuc?! Că Ponta a intrat în posesia unor documente secrete, scrise de mână de un sereist, pe hol, după ce a schimbat becul la SIPA.

Avem noi talentul ăsta să facem din cele mai șocante situații, niște sitcom-uri, gen „Doi bărbați și-un sfert”…