Ultimul trofeu al lui Isărescu

Publicat: 20 08. 2017, 19:49

Mărturisesc că declarația de anul trecut a omului de afaceri, Ion Țiriac, m-a revoltat. Mi s-a părut dură și nedreaptă. M-am întrebat, atunci, din ce motive nu s-a implicat mai hotărât în preluarea și renovarea/reabilitarea Arenelor BNR? De ce a renunțat atât de ușor la un „bun”/turneu care, la urma urmei, consideram că nu-i mai aparține, exclusiv, ci că aparține românilor, în general.

„Neavând unde, jucându-l în țigănie acolo (turneul BRD Năstase -Țiriac Trophy, n.a.), făcând o treabă doar să nu ne ia licența, am plecat, turneul se joacă la Budapesta. Deci s-a terminat treaba, să-l facă și alții”, a spus atunci Țiriac.

Apoi, m-am mai „liniștit”. Turneul era, de fapt, proprietatea lui, și putea face cu ea orice dorea. Altminteri, eram în stare să înțeleg, dincolo de orgolii, că, de vreme ce Arenele erau ale BNR, doar instituția în discuție putea rezolva, într-un fel sau altul, consolidarea, poate reabilitarea/reconstrucția terenurilor, patronul turneului neavând obligația să reconstruiască el un complex care nu-i aparține – chiar dacă trăim în România, și ne-am obișnuit ca, în loc să tragem statul (pe șefii instituțiilor sale) la răspundere pentru ceea ce nu face, să-i înjurăm tot pe ăia puțini, care mai investesc în sportul românesc, pentru că nu dau statului cerșetor, mereu, de pomană.

Aflu, acum, după un an de la acel moment, că atât Ion Țiriac, cât și Ilie Năstase încercaseră deja, la vremea respectivă, să facă cele necesare pentru a păstra turneul în România.

„Pe noi ne doare foarte tare. Nu e normal ca noi să clădim un turneu, 20 de ani, mai ales la început, când nu erau bani, se pierdeau bani. Domnul Țiriac a scos bani din buzunar să țină turneul. Eu să fiu în locul domnului Țiriac l-aș da în judecată pe domnul Isărescu. Nu Banca Națională, pe el personal. Păi, mi-a luat niște bani din buzunar. Ca să pierdem un turneu la 20 de ani, prematur. Eu un singur lucru îi spun domnului Isărescu – Dumnezeu să-l ierte! Pe el, pentru ceea ce a făcut. Nu e normal ce a făcut. Nu e terenul dânsului, de unde e el, e terenul românilor. Și Banca Națională ar trebui să se numească Banca Românilor că e a românilor. Nu e de la mama lui terenul ăla. Cineva care a stat 27 de ani în postul ăla, mai mult decât a stat Ceaușescu, nu e normal. Cine e persoana care poate să ne dea terenul înapoi? Cine, domnul Dragnea? Cine? Facem un apel la toată lumea, să ne dea terenul. De ce ai pus numele Arenele BNR Țiriac – Năstase dacă ne-ai luat terenul? Am făcut ceva, am furat pe acolo? Doar am ținut în viață un turneu care a murit la 20 de ani. Tânăr”, a spus Năstase.

Iar Țiriac a completat: „Au fost încercări pe vremea guvernului Ponta, să se facă un schimb cu complexul ăsta, să le dea altceva. Pe vremea mea, la COR, făcusem o lege că nicio bază sportivă nu are cum să se schimbe. Banca Națională a luat acest parc, în 1991, după părerea mea, ilegal. Pentru că el era dintotdeauna o bază sportivă, nu era a băncii. Domnul Năstase s-a născut pe baza aia, Ceaușescu a făcut-o în șapte zile. Că tribuna nu mai era sigură, am spus că o facem noi. Nu se poate, e proprietatea noastră (a răspuns BNR). De ce nu se poate? Pompierii care au datoria lor. Mie mi-a pus capac că au pus lanțuri acolo și nu am putut să fac o poză cu domnul Năstase. Nu știu dacă e legală treaba, dar o să aflu”.

Revoltător: adică vine BNR, în ”91, pune mâna pe un parc și pe un întreg complex sportiv – terenuri de tenis și de fotbal -, apoi pune lacătul pe ele, le lasă să se degradeze până la ruină, nu investește nici un ban, pentru că, deși le deține „legea nu-i permite să investească în modernizarea lor”, dar nici pe alții nu-i lasă să le „repare”, întrucât „nu se poate” pentru că le aparține.

Eu nu știu cum se numește manevra asta, dar nu m-aș sfii să spun că atare concepție sabotează, în cel mai direct mod, performanța și imagine sportului românesc.

Aș face un apel, vorba lui Năstase (când știe să se exprime serios), la Liviu Dragnea și la mâna lui dreaptă, cu pix în ea, Sevil Shhaideh (precum și la mâna lui stângă, Gabriela Firea, care ar putea fi mai incisivă pe temă), să renunțe pentru vreo 10-15 ani la construcția inutilului stadion din Alexandria, și să bage milioanele respective în arenele de tenis din Parcul cu Platani, după ce le va reda, împreună cu stadionul și cu întreaga zonă verde, bucureștenilor, pentru că ale lor sunt, și nu ale BNR.

Sau vrea să organizeze, acolo, Mugur Isărescu „Turneul bancherilor nonprofit”?!