Un membru NATO, în „triunghiul răului”
Prințul moștenitor al Arabiei Saudite a definit, zilele trecute, pe când se afla într-o vizită în Egipt, înainte de a ajunge la Londra, într-o discuție cu jurnaliștii din Cairo, „triunghiul răului”: Iran, Turcia, Qatar (sau grupările teroriste, sau mai precis Frații Musulmani, susținuți atât de Turcia cât și de Qatar). Sintagma însăși de „triunghi al răului” sună nefericit în zonă, amintind de „axa răului” a lui George W. Bush.
Ambasadorul saudit la Ankara s-a grăbit să nege că prințul Muhammad bin Salman, conducătorul de facto al regatului, ar fi făcut astfel de afirmații, însă acestea (preluate de cotidianul egiptean de mare tiraj, Al-Shuruq, „Răsăritul”) s-au răspândit cum se răspândesc toate veștile proaste în Orient – ca nisipul ridicat de vânt.
Nu întâmplător prințul Muhammad a făcut declarația în Egipt, alături de președintele Al-Sisi, pe care saudiții l-au susținut când, în 2013, a răsturnat regimul democratic ales al lui Morsi (care zace, în continuare, în pușcărie) și al Fraților Musulmani (după masacrul de atunci, mulți lideri ai Fraților au găsit adăpost mai ales în Qatar).
2013 e anul în care bunele relații turco-saudite s-au rupt, când Ankara s-a poziționat ferm de partea lui Muhammad Morsi, cum patru ani mai târziu urma să susțină Qatarul. Însă, în economia turcă, investițiile saudite sunt încă importante, iar președintele ErdoÄŸan amână să dea necoptului lider saudit unul dintre răspunsurile sale devastatoare.
Problema e că, încurajat cum se simte de președintele Donald J. Trump, prințul moștenitor al Arabiei Saudite atacă un membru al NATO. Pentru liderii politici din Marea Britanie (unde se mai află Muhammad bin Salman) și pentru alții din lumea largă e mult mai ieftin să se prefacă a nu-l fi auzit.
Iranienii au replicat astăzi, prin purtătorul de cuvânt al ministerului de Externe, cum o fac de obicei când vor să-și arate disprețul: „Nu este o mândrie pentru cineva care se pretinde un om politic și un lider musulman să arunce vorbe fără noimă și să imite discursul unor politicieni expirați care au împins lumea spre nimicire (…). Nu trebuie așteptat mai mult de la cineva care nu a reușit să înțeleagă lumea nouă și regiunea și care e, în același timp, mistuit de o detestabilă ignoranță tribală și de prejudecăți, folosind un limbaj peiorativ, incorect și pueril (…). Personajele limitate își închipuie că, pentru a ieși în evidență, trebuie să recurgă la un discurs neadevărat, necinstit și ostil (…). Când securitatea e cumpărată (aluzie la armamentul achiziționat de Arabia Saudită din Statele Unite și Marea Britanie, n.m.), istoria a dovedit că va folosită împotriva [scopurilor în care a fost cumpărată] (…). [Arabia Saudită încearcă să-și] acopere, cu vorbe și petrodolari, trecutul întunecat” (aluzie la războiul dintre Iran și Irak, 1980-1988, când saudiții l-au sprijinit pe Saddam Hussein). Faptul că purtătorul de cuvânt al diplomației de la Tehran neagă orice amestec al Iranului în Yemen nu e decât o minciună gogonată.
Cât va mai putea prințul moștenitor saudit să-și acopere crimele de război din Yemen, „cu vorbe și petrodolari”, rămâne o întrebare îndreptățită.