Un strop de sânge albastru-electoral

Publicat: 25 10. 2012, 23:25
Actualizat: 29 07. 2014, 21:55

„O monarhie constituțională este forma cea mai convenabilă de guvernare pentru o țară ca România”. Iată o declarație tranșantă, pe care, peste doi ani, adversarii i-o vor aduce, insistent, aminte lui Crin Antonescu, întrebându-l, pe bună dreptate, dacă nu crede în republică, de ce mai candidează la președinție¬. Simpatiile monarhiste ale liderului liberal, ca și cele ale colegului său, Călin Popescu Tăriceanu, sunt vechi, datează din 1990 când, afirmă el, „erai în pericol fizic, dacă pomeneai de rege”, dar acestea nu i-au împiedicat pe cei doi să se integreze perfect în sistemul republican, manifestându-și „convingerile” regaliste doar la aniversările Majestății Sale. Acum, când regele Mihai împlinește 91 de ani și guvernul din care PNL face parte îl omagiază acordâdu-i Emblema de Onoare a Armatei Române, cei doi fruntași liberali își susțin opțiunea atât de categoric încât te aștepți la două lucruri: 1. dl Antonescu să anunțe că nu va mai candida la alegerile prezidențiale; 2. PNL să susțină la apropiata revizuire a Constituției, prioritară în programul politic al USL, schimbarea formei de guvernământ din republică semiprezidențială, în monarhie constituțională, pentru care dl Tăriceanu a promis că va milita. Nu se va întâmpla însă nici una, nici  alta.
Unul din motivele pentru care PNL va fi un partid republican cuminte este acela că și-a epuizat resursele pro monarhie în anii 90, perioada sa „fierbinte”, când a contribuit la întoarcerea în țară a Regelui Mihai, la redobândirea cetățeniei române de către acesta și l-a propus candidat la președinție, invitație refuzată ferm de fostul suveran. După aceea, credința că „Monarhia salvează România” s-a diluat sub șuvoiul sondajelor de opinie, care nu-i dădeau decât puține șanse, dar și din cauză că Majestatea Sa a avut față de restaurație o atitudine foarte rezervată, fiind de părere că „românii au suferit destul să li se impună și au dreptul de a fi consultați în ceea ce le privește viitorul”. La precedenta revizuire a Constituției, când se afla în opoziție, PNL nu a mai deschis subiectul schimbării formei de guvernământ  și este imposibil să o facă acum, când se află în alianță și la guvernare cu PSD, partid care a  respins, constant, ideea de monarhie, tratându-l pe regele Mihai, în primul deceniu de după revoluție, cu multă ostilitate. Etalarea simpatiilor monahiste nu deranjează însă pe  nimeni. Dimpotrivă, e de bon ton. Ca și cum monarhiștilor, fie ei și de sorginte plebee, le-ar curge, prin vene, un strop de sânge albastru, suficient ca să-i ridice deasupra prost crescutei clase politice românești. Totodată, acest regalism reînviat are și un scop electoral, încrederea în fostul suveran al României  crescând mult, în ultimii ani, pe fondul comportamentului scandalos al liderilor politici. Dl Antonescu se adresează acestui segment important de alegători, comunicându-i că, deși i-a oferit lui Gigi Becali carnet de liberal, în străfundurile sufletului său iubește demnitatea, valorile, tradiția și eleganța și s-ar sacrifica pentru triumful lor. Și o va face optând politic pentru neconvenabila republică, din a cărei președinție a apucat să guste și nu i-a fost rău.