Unii aleargă după milisecunde, noi putem pava autostrăzile cu foie gras
Cablul acela salva 100 de mile și trei milisecunde din timpii de comunicare dintre cele două entități financiare. Trei milisecunde sunt, și pentru editorialistul Krugman, dar mai ales pentru insul obișnuit, nimica toată, așa că și el, și noi ne putem întreba: o merita oare? Se pare că da, pentru că din 2010 cel puțin alte două companii și-au croit propriile rețele de date în zonă, legând cele două orașe americane, iar timpii au scăzut de la 14,5 milisecunde la doar (acest doar e cumva ironic) 8,5 milisecunde. De ce toată această nebunie?
Este vorba de tranzacțiile rapide care sunt făcute de computere, fără intervenție umană, în fracțiuni de secundă. Cumpărări și vânzări de active financiare făcute în milisecunde – am citit la un moment dat o poveste uluitoare despre această lume a ultratranzacțiilor, cu sume importante care își schimbă stăpânii în câtimi minuscule de timp și în care apare câte o „criză„ la câteva secunde. Habar n-am dacă toată nebunia asta cu milisecundele și miliardele de dolari e de bine sau de rău; mintea mea nu a lucrat cu astfel de termeni, așa că pentru moment îmi pare mai mult o curiozitate.
Tot în sfera infrastructurii și tot un soi de curiozitate: la un moment dat am făcut niște calcule legate de kilometrul românesc de autostradă, pentru un infografic. Și am descoperit, cu oarece bătaie, că puteam acoperi kilometrul de autostradă Transilvania sau centura sud a Capitalei sau Comarnic-Brașov cu cinci centimetri de foie gras. Și am socotit mărinimos, toată lățimea de construit, nu doar benzile de circulație. Am vrut să repet cu icre negre și cu foiță de aur, dar m-am gândit că nu are rost. Ce relevanță mai puteau avea doi centimetri de icre negre sau o pojghiță de un milimetru de aur sau zece centimetri de blană de vizon?
Ar fi fost tot un fel de curiozitate, ca tunelul de trei milisecunde, iar problema noastră nu sunt curiozitățile hăhăitoare, ci modul cum se cheltuiesc banii românilor. Ca să fiu corect, trebuie să spun că au făcut și alții calcule asemănătoare: de exemplu șoseaua construită de oligarhii lui Putin pentru a lega Soci de Krasnaia Poliana, pentru Olimpiadă, putea fi pavată cu 20 de centimetri de foie gras – deh, altă anvergură, altă corupție!
Cineva a râcâit de fapt centimetri de foie gras sau de aur sau de icre negre sau de poșete Vuitton de pe autostrăzile neconstuite. Și spun astea în condițiile în care statul român tocmai a atras 1,25 miliarde dolari, prin eurobonduri, a instituit un număr record de taxe, impozitează stâlpii construiți în comunism și tot nu-i ajunge. Și întreb și eu, gurmand, nu era mai bine cu foie gras în loc de asfalt?
Dorin Oancea este redactor-șef al Business Magazin