Virgina Românie, la prima noapte cu mirele Crin
Televizorul e departe, într-un colț. Colegii de serviciu, câți au mai rămas în redacție, vorbesc în șoaptă. Aerul condiționat mormăie liniștit. Pe birou, se zbat să ajungă la mine câteva zeci de hârtii. Din calculator pândesc alte sute de mailuri amânate de la prânz. Degeaba.
La 5 kilometri distanță, țara mea se pregătește să se măsoare cu istoria.
I se întâmplă rar, s-o scuzați că-i emoționată. Câteodată trec luni până când vântul Bărăganului ajunge să mai întoarcă vreo filă din calendarul național. Sută de ani? E nimic pentru noi: abia dacă schimbăm 2-3 domni și poate, o data, tencuială la casă. Lucrurile merg încet aici: trenul, autostradă, salariul. Chiar și răul de munte se târăște în scârbă spre câmpie: cum naiba să faci afaceri cu rafting?
Dar azi e o zi grăbită. Așa a fost toată săptămâna. Satul de atâtea nazuri ale miresei, mirele Crin s-a dus direct la părinți. S-a închis cu ei într-o cameră, ce le-a zis, ce nu le-a zis, că până seară, cei doi se hotărâseră: i-o dau de nevastă pe virgină Românie. O față naivă, dusă la școală din sat câțiva ani doar, înainte să fie nevoită să plece cu caprele în fiecare dimineață și să vadă de părinții bolnavi și bătrâni în fiecare seară…
Ce va fi în noua asta viață? se întreabă tânără Românie… Cum va fi mirele că soț? O să mă bată, o să vină acasă cu toți banii, o să țipe la mine (nu radeți, v-am zis că e o față naivă), o să mă înșele cu una mai frumoasă?
Nimeni nu poate să-i spună nimic. Părinții și-au luat mână de pe ea. Prietene, nu prea are. Soțul? Nu-l știe bine. În seară asta îl așteaptă, pitită după două perine, ușor amețită de emoție.
Deocamdată, e singură. De afară se aud zgomotele nunții: lăutarii și nașii care chiuie, și furculițele care toacă mărunt distanță dintre sarmale și friptură și plăcintă făcută la cuptorul acestei veri. O vară neverosimil de caldă pentru piele și rece pentru inimă…
România e singură și-l așteaptă pe mire. El? Încă nu s-a ridicat de la masă. Încă mai bea cu socrii și râde cu prietenii. Din când în când se uită spre ușă dormitorului și mai amâna încă cinci minute momentul în care va apăsa, nesigur, pe clanța.
Va fi o noapte lungă, dragă Românie! Va fi o noapte întunecată și nesfârșit de lungă. (Lucian Mîndruță)