Cum să slăbești sănătos 6 kilograme în doar 6 săptămâni? Sfaturile specialistului

Publicat: 04 05. 2019, 21:39

Pentru că vacanța de vară bate la ușă și pentru că trebuie să trecem cu brio proba costumului de baie, Flavius Ursachi, Head Coach la Bodyshape Transformation Center ne vorbește despre câteva soluții rapide care să ne ajute să revenim în formă după sărbători.

„Este foarte important să fii conștient că totul depinde de deciziile tale, de puterea ta de a te ține de un program care te va aduce în forma dorită. Odată ce ai acest target, respectă toți pașii necesari. Este vorba, până la urmă, atât de modul în care arăți, fapt ce îți va aduce o mai mare încredere în sine, cât și de sănătatea ta. Pentru a topi depozitele de grăsime și a ajunge să ai un corp tonifiat e nevoie să faci exerciții fizice eficiente, să știi ce, cât și cum să mănânci și să îți organizezi programul zilnic astfel încât organismul să aibă timp de odihnă și recuperare”, explică specialistul.

Reguli de bază pentru a reveni la silueta inițială

Nu te înfometa. Nu acesta este răspunsul pentru o siluetă armonioasă, cum de altfel nici dietele drastice nu sunt o alegere sănătoasă. Înfometarea agresează organismul, îl privează de nutrienții necesari și dezechilibrează.

Atenție cum combini alimentele. Trebuie să înveți cum să consumi anumite alimente și cu ce să le combini pentru a te hrăni corect și a nu afecta digestia și stimula depunerile de grăsime. O masă corectă trebuie să conțină proteine, grăsimi sănătoase și legume.

Citește continuarea pe CSID!