Ce trebuie să știi dacă vezi ZTL pe indicatoarele rutiere. Amenzi uriașe pentru cine nu ține cont de interdicție
În mai multe orașe europene, în special în Italia, șoferii văd adesea pe drumuri semne rutiere cu abrevierea ZTL. Acestea indică „Zona Trafiico Limitato”, mai exact, zone cu trafic restricționat, unde accesul este permis doar anumitor categorii limitate de vehicule, de regulă rezidenților sau vehiculelor autorizate.
Ce înseamnă ZTL de pe indicatoarele rutiere
ZLT-urile sunt montate, în special, în centrele istorice ale orașelor, acolo unde autoritățile locale vor să reducă poluarea, zgomotul, dar și aglomerația. Străzile înguste, clădirile de patrimoniu și fluxul mare de turiști impun reguli stricte pentru a proteja zonele respective.
În majoritatea cazurilor, accesul este permis:
- rezidenților care locuiesc în zonă;
vehiculelor de transport public sau de intervenție;
taxiurilor și mijloacelor autorizate;
persoanelor care dețin un permis special eliberat de primărie.
Șoferii obișnuiți, inclusiv cei care sunt în vacanță, nu au voie să intre cu mașina în aceste zone decât dacă au primit o autorizație prealabilă.
Amenzi usturătoare pentru cei care nu respectă regulile
Una dintre cele mai frecvente greșeli pe care le fac turiștii care conduc în Italia este să ignore sau să nu înțeleagă semnele rutiere care marchează intrarea într-o zonă ZTL. Accesul este tot timpul monitorizat prin camere video, iar amenzile ajung direct la adresa de domiciliu a șoferului, inclusiv în alte țări ale Uniunii Europene.
Valoarea amenzilor variază, dar în foarte multe orașe din Italia depășește suma de 100 de euro pentru fiecare intrare ilegală. Situația devine și mai costisitoare dacă un șofer traversează zilnic zona fără permis, întrucât fiecare trecere este considerată o contravenție separată.
Cum poți evita amenzile în vacanță
Pentru a preveni astfel de neplăceri și costuri neașteptate, șoferii trebuie să fie atenți la indicatoarele cu inscripția ZTL atunci când circulă. Înainte să intre într-un oraș, este util să se consulte harta zonelor restricționate și să se apeleze la parcările special amenajate la marginea centrului istoric.