Mizerie, mucegai și alimente expirate descoperite de ANPC la un cămin de bătrâni

Publicat: 30 01. 2023, 14:45
Mizerie, mucegai și alimente expirate descoperite de ANPC la un cămin de bătrâni / Sursa FOTO: Facebook

Inspectorii ANPC care au descins la un cămin de bătrâni au fost șocați să descopere mizerie, mucegai și alimente expirate. Comisarii pentru protecţia consumatorilor au aplicat legea la sânge, amendând cu suma de 20.000 de lei administratorul Residence Ganesh SRL pentru nerespectarea prevederilor legale în domeniu.

Totodată, ANPC a oprit definitiv de la comercializare aproximativ 240 de kilograme de produse alimentare neconforme.

Șefii ANPC, șocați de ce au găsit la azilul de bătrâni

Pe data de 27 ianuarie 2023, Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor Municipiul Bucureşti (CPCMB) a desfăşurat, sub coordonarea vicepreşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Sebastian Hotca, o acţiune de verificare a modului în care sunt respectate prevederile legislaţiei în domeniu la Căminul pentru vârstnici administrat de SC Residence Ganesh SRL, ca parte a unei tematici regionale de control pe zona Bucureşti-Ilfov”, se menţionează în comunicatul ANPC.

În urma neregulilor constatate, operatorul economic a fost sancţionat cu amenzi contravenţionale în valoare de 20.000 de lei, oprirea definitivă de la utilizare a circa 240 kg produse alimentare neconforme şi oprirea temporară a prestării de servicii, în blocul alimentar, până la remedierea deficienţelor.

Învăţăm, încă din copilărie, să respectăm persoanele în vârstă, indiferent dacă ne sunt rude, cunoscuţi sau nu. E bine să ne amintim că, oricare dintre noi, pe măsură ce înaintăm în vârstă, ne confruntăm cu problemele din ce in ce mai împovărătoare ale părinţilor noştri. Mă simt dator tuturor consumatorilor, dar mai ales celor ce mi-ar putea fi părinţi sau bunici.

Ceea ce am văzut zilele acestea mă face să mă întreb, retoric, dacă, la rândul lor, cei care administrează aceste centre sunt copii sau părinţi responsabili de siguranţa vârstnicilor sau tinerilor din viaţa lor. Aici nu mai vorbim numai despre contravenţii, vorbim despre respect, omenie şi chiar păcate în faţa lui Dumnezeu!”, a afirmat Sebastian Hotca, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.

Produse alterate și lenjerii de pat cu pete

Printre abaterile constatate de comisarii CPCMB sunt: modificarea stării termice a produselor, folosirea unor produse alimentare cu data limită de consum/data durabilităţii minimale depăşită, folosirea unor preparate fără elemente de identificare-caracterizare, folosirea unor vitrine frigorifice, pentru depozitarea produselor şi preparatelor, insalubre, cu praf în exces, rugină şi chedere pline de mucegai, folosirea unor spaţii neigienizate pentru prepararea produselor alimentare – bloc alimentar neconform.

Printre nereguli s-a mai constatat utilizarea unor lenjerii de pat şi saltele neconforme, neigienizate, cu pete, utilizarea unor saltele deteriorate, rupte, lipsa cearceafurilor sau a feţelor de perne, spaţii de cazare nerenovate, cu pereţi murdari, cu lovituri, folosirea unor cadre de paturi cu rugină.

Totodată, reprezentanţii ANPC anunţă că verificările la centrele de îngrijire a vârstnicilor vor fi extinse la nivelul întregii ţări.