Accident în Covasna: Șase persoane rănite, dintre care una grav, după ce două mașini s-au ciocnit

Publicat: 09 08. 2019, 14:56

This browser does not support the video element.

Pompierii militari din Covasna au fost solicitați să intervină, vineri, pe DN 12, la ieșire din Sfântu Gheorghe spre Miercurea Ciuc, la un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme.

„Forțele participante au intervenit pentru acordarea primului ajutor persoanelor implicate în accident, extragerea a două persoane rămase încarcerate și asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor”, a declarat reprezentantul ISU Covasna.

În urma accidentului, șase persoane au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe din Sfântu Gheorghe, din care una rănită grav și alte cinci rănite ușor.