ALERTĂ METEO: Cod galben de ploi și descărcări electrice în mai multe localități dintr-un județ

Publicat: 13 04. 2019, 21:42

Potrivit unei avertizări nowcasting emise de Administrația Națională de Meteorologie, între orele 19.40 și 21.00, în mai multe localități din județul Alba se vor semnala frecvente descărcări electrice, grindină de mici și averse ce pot depăși izolat 20 de litri pe metru pătrat.

Avertizarea nowcasting este în vigoare pentru localitățile Aiud, Blaj, Ocna Mureș, Teiuș, Unirea, Jidvei, Galda de Jos, Șona, Mihalț, Valea Lungă, Lopadea Nouă, Cetatea de Baltă, Daia Română, Stremț, Sâncel, Șpring, Sântimbru, Lunca Mureșului, Ciugud, Mirăslău, Bucerdea Grânoasă, Berghin, Fărău, Noșlac, Crăciunelu de Jos, Cricău, Livezile, Cergău, Roșia de Secaș, Hopârta, Rădești, Rimetea, Ohaba, Cenade, Doștat și Râmeț.

De altfel, toate regiunile țării sunt până luni la ora 10.00 sub avertizare meteo de ploi moderate cantitativ și averse, însoțite de descărcări electrice. Meteorologii au avertizat că va ploua temporar în toate regiunile și vor fi mai ales averse, însoțite de descărcări electrice, mai însemnate cantitativ în sud-vestul, sudul și sud-estul țării. La munte vor predomina ploile, favorizând topirea stratului de zăpadă, în special în Munții Banatului, în Carpații Meridionali și Carpații de Curbură.