Alina Bica, la audieri: Nu-l cunoșteam pe Videanu, mi s-a părut arogant, am întrebat cum de n-a fost arestat

Publicat: 15 10. 2015, 20:45

Alina Bica a fost audiată joi la instanța supremă în dosarul în care este acuzată de abuz în serviciu pentru ridicarea sechestrului de pe 80 de acțiuni ale lui Adrian Videanu, ce se aflau în posesia copiilor acestuia.

Bica a arătat că nu a avut vreodată vreo relație de prietenie cu Adrian Videanu, că nu i s-a cerut să intervină pentru acesta și de altfel nici nu a făcut-o la vreo solicitare directă sau indirectă.

Ea a explicat că, după ce a fost numită procuror-șef al DIICOT, a cerut o recenzie a dosarelor la care nu se lucra, între alte cauze atrăgându-i atenția dosarul Romgaz. De aceea, ea l-a convocat pe procurorul de caz la o discuție, pentru evaluarea cauzei și pentru a vedea dacă se poate înainta cu ancheta.

„Am pus în discuție inclusiv arestarea (lui Videanu, n.r.). Regret că trebuie să audă asta, dar îl întrebam pe procuror cum e posibil să arestăm pe evaziune, și pe spălare de bani să lăsăm în libertate”, a spus Alina Bica în sala de judecată, unde era prezent și fostul ministru al Economiei.

Ea a subliniat că, atunci când a dispus ridicarea sechestrului, Videanu nu mai are acționar, ci erau copiii acestuia.

Astfel, Bica a explicat că, anterior sesizării DIICOT de către Videanu, cu cererea de ridicare a sechestrului de pe acțiuni, o instanță îi respinsese o astfel de solicitare pe motiv de tardivitate. Fosta șefă a DIICOT a arătat că legislația prevede un termen de numai trei zile pentru formularea unei astfel de plângeri, ceea ce, în opinia sa, poate genera situații injuste. Ea a dat ca exemplu cazul unui imobil pus sub sechestru într-o cauză a cărei judecată ar putea dura 10 ani, arătând că, dacă nu se face plângere în cele trei zile prevăzute de legiuitor, imobilul poate rămâne sechestrat timp de 10 ani.

Bica a susținut că a luat decizia în privința acțiunilor care aparțineau copiilor lui Videanu din rațiuni de bună-credință și umane, că ar fi fost injust ca alte persoane, ce nu erau vizate de cauza penală, să nu poată beneficia de un bun dobândit licit.

Judecătorul i-a spus că a soluționat astfel o cerere care trebuia soluționată de o instanță.

„Spun cu mâna pe suflet: sunt absolut sigură că dacă nu era numele Videanu nu ajungeam aici. Domnul Videanu este o persoană extrem de arogantă, nu am avut discuții cu acesta sau, dacă am avut, au fost încordate. Ca procuror, din 2004, am mai pus concluzii de achitare atunci când s-a impus sau nu au existat probe. Mi-am asumat mereu funcțiile avute. Pot să trec orice test poligraf când spun că am acționat cu cea mai bună credință și că eu cred și acum în soluția pe care am dat-o și justețea ei. Cazul era unul foarte mediatizat și monitorizat de SRI”, a răspuns Bica.

Ea a mai declarat că este nerezonabil ca ea să fi comis această faptă pentru suma de 67.000 de lei, respectiv valoarea acelor acțiuni.

În dosarul cunoscut sub numele Bica 2, fosta șefă a DIICOT mai este acuzată de favorizarea fostului ministru al Economiei Adriean Videanu în dosarul Romgaz-Interagro și a omului de afaceri Ovidiu Tender în dosarul Rafo-Carom.

În dosarul Romgaz-Interagro, Videanu este acuzat că, în perioada decembrie 2008 – septembrie 2010, Adriean Videanu, în calitate de ministru, a aprobat, semnat și susținut în Guvern hotărâri ce au avut drept scop sprijinirea intereselor financiare ale omului de afaceri Ioan Niculae și a utilizat SNGN Romgaz SA, unitate națională de interes strategic, în interesul privat al firmei acestuia din urmă, Interagro SA.