Andronescu: Nu se poate retrage titlul de doctor premierului Ponta, este demnitar. Kivu: Ar trebui înființat titlul de doctor-demnitar

Publicat: 28 11. 2012, 17:33
Actualizat: 03 09. 2019, 01:59

Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a declarat, miercuri, în județul Mehedinți, că nu are competențe pentru a-i retrage titlul de doctor în drept premierului Victor Ponta, întrucât acesta este demnitar.

„Vă invit să citiți Legea învățământului și o să vedeți că din acest punct de vedere pentru demnitari, ministrul Educației nu are nicio competență din acest punct de vedere. Avem o comisie națională de etică pe care a făcut-o domnul ministru Funeriu, legea pe care a făcut-o cu echipa domniei sale, n-am apucat să o schimbăm. Acest consiliu de etică a constituit o comisie de profesori cu experiență și expertiză în domeniul științelor juridice și a dat un verdict, ministrul nu are competențe”, a declarat Ecaterina Andronescu.

Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a fost întrebată de către jurnaliști cu privire la retragerea titlului de doctor în drept lui Victor Ponta în contextul în care la începutul săptămânii peste 1.600 de universitari și personalități culturale au semnat o scrisoare pe care i-au adresat-o în care au cerut să-i retragă titlul de doctor premierului Victor Ponta.

Ca reacție la declarațiile ministrului Educației, sociologul Mircea Kivu, unul dintre semnatarii scrisorii, a declarat pentru gândul că „ar trebui înființat un nou titlu universitar care să se numească doctor-demnitar”.

„Deși speram să ia atitudine, se pare că nu am avut șanse cu doamna ministru. Titlul de doctor în drept nu poate fi însă obținut după criteriile pe care le-a aplicat domnul premier”, a declarat Mircea Kivu. 

Printre semnatarii scrisorii se numără Andrei Pleșu, Gabriel Liiceanu, Marian Preda, Teodor Baconshi și Monica Macovei. Aceștia au arătat că atât Comisia de Etică a Universității din București, în urma raportului Comisiei de Expertiză compusă din specialiști în drept la universități de prestigiu din lume, cât și Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare s-au pronunțat fără echivoc, dând un verdict de plagiat în cazul tezei de doctorat a lui Victor Ponta.

„Ați primit de peste o lună decizia și raportul Senatului Universității din București cu toate materialele relevante, timp suficient pentru a vă convinge personal de amploarea plagiatului comis de domnul Victor Ponta. Peste o treime din lucrarea sa de doctorat este copiată, fără nicio trimitere la original sau citare a surselor, autorul încălcând clar și indubitabil etica universitară și legea”, se arată în scrisoarea deschisă publicată de Revista 22.