ANI sesizează instanța și parchetul în cazul primarului din Baia Mare. Peste două milioane lei, nejustificate

Publicat: 01 07. 2019, 10:23

„Agenția Națională de Integritate a constatat existența unei diferențe nejustificate în cuantum de 2.741.026,318 lei între averea dobândită și veniturile realizate de către CHERECHEȘ CĂTĂLIN, Primar al municipiului Baia Mare, Județul Maramureș, în perioada 26 iunie 2012 – 31 decembrie 2017″, se arată într-un comunicat al Agenției.

Potrivit sursei citate, Agenția Națională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel Cluj, în vederea începerii acțiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite și veniturile realizate în perioada exercitării funcției de către Cătălin Cherecheș.

„De asemenea, întrucât în declarațiile de avere din data de 17 iulie 2017 (rectificată) și din data de 15 iunie 2018, persoana evaluată a declarat informații neconforme cu realitatea, în speță un împrumut de 500.000 euro acordat în nume
personal (în anul 2016), Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare, în vederea verificării indiciilor privind săvârșirea infracțiunii de „fals în declarații” în formă continuată, prevăzută de art. 326 din
Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu aplicarea art. 35, alin. (1) din același act normativ”, mai precizează reprezentanții ANI.

Cherecheș a fost informat cu privire la procedura de evaluare, la drepturile de care beneficiază (de a fi asistat sau reprezentat de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris), precum și despre existența diferențelor semnificative.

„Cherecheș Cătălin nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere în acest sens. Precizăm că Agenția a transmis în atenția persoanei evaluate șase solicitări de a prezenta date sau informații relevante”, subliniază sursa citată.

Mediafax Foto