Asociația Patronală Mamaia: Stațiunile ar putea dispărea dacă se continuă retrocedarea terenurilor

Publicat: 14 05. 2013, 19:25
Actualizat: 01 10. 2018, 09:28

Președintele Asociației Patronale Mamaia, Nicolae Bucovală, spune că stațiunile ar putea să dispară în câțiva ani dacă retrocedările de terenuri din zonele turistice vor continua, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Ne trezim cu revendicări în stațiuni. Este extrem de grav ce se întâmplă la ora asta în stațiunile turistice unde în fața hotelurilor vezi pe câte unul cu 400-500 de metri din anul 1912, a avut el acolo nu știu ce proprietate. Cred că acestea sunt numai aranjamente. Dacă vom continua să le dăm aceste loturi de pâmânt, eu vă spun că stațiunile nu vor mai fi stațiuni peste cinci ani și vom discuta despre cu totul altceva”, a declarat Nicolae Bucovală, marți, într-o conferință de presă.

El a menționat că sunt cazuri în care proprietarii de hoteluri află că terenul pe care se află unitatea respectivă este revendicat și că nu mai pot face investiții.

„Se trezesc colegi de-ai mei că au terenul de sub hotel revendicat, terenul de sub restaurant revendicat, în fața hotelului parcarea este revendicată, cât credeți că mai putem continua să investim în România? Sunt probleme care se știu foarte bine, se cunosc problemele în Justiție. Degeaba câștigi la judecătorie și la tribunal că ajungi la Înalta Curte pe alte spețe și acolo am impresia că politicul dictează foarte bine. Eu cred că este momentul să spunem lucrurile pe față pentru că ne-am săturat. Am mai ridicat problema în presă și am spus de ce nu li se dă la Fondul Proprietatate? De ce neapărat trebuie să distrugem stațiuni pentru că el a vrut aici?”, a mai afirmat președintele Asociației Patronale Mamaia.

Bucovală a precizat că în acest ritm oamenii de afaceri nu vor mai face investiții pentru că se tem că terenul pe care investesc ar fi putea fi retrocedat, susținând că, din punctul său de vedere, trebuie găsite alte soluții.

„Trebuie făcută o lumină pentru investitori pentru că dai 10 milioane de euro pentru un hotel și te trezești că în jurul tău vin fel de fel de oameni care spun că au avut teren aici. Nu se poate, ori noi, ori ei. (…) Stațiunile au fost proiectate în anii 60 pe aceste terenuri, nu poți veni cu revendicare pentru o palmă de pământ într-o stațiune. De ce trebuie să-i dăm neapărat în fața unui hotel ?Noi nu ne putem dezvolta în condițiile astea”, a explicat Nicolae Bucovală.